2013-11-20 14:18:38

Papa Francisc le-a mulţumit comunităţilor de clauzură


(RV 20 nov 2013) La finalul audienţei generale de miercuri, Papa Francisc a reamintit tuturor că pe 21 noiembrie, comemorarea Prezentării Preasfintei Fecioare Maria la Templu, se va celebra „Ziua Pro Orantibus”, dedicată comunităţilor de clauzură. „Este o ocazie oportună”, a spus Sfântul Părinte, „de a-i mulţumi Domnului pentru harul atâtor persoane care, în mănăstiri şi schituri, se dedică lui Dumnezeu în rugăciune şi lucrează în tăcere. Să-i mulţumim Domnului pentru mărturiile de viaţă de clauzură şi să nu-i lipsim pe fraţii şi pe surorile noastre de sprijinul spiritual şi material pentru a-şi putea îndeplini importanta lor misiune”. RealAudioMP3


Cu ocazia acestei zile de rugăciune şi a anului Credinţei, în după masa zilei de 21 noiembrie, Papa Francisc va merge la Mănăstirea „Sf. Anton Abate” a călugăriţelor benedictine camaldoleze de pe colina romană Aventino. Vizita va începe la ora 17, iar Sfântul Părinte va participa alături de călugăriţele comunităţii de clauzură la Vecernia după regula camaldoleză, după care urmează un colocviu privat cu întreaga comunitate.

Pe 21 noiembrie este şi aniversarea intrării în mănăstirea de clauzură a călugăriţei Nazarena Crotta, care din 1945 şi până la moartea ei în 1990 şi-a dedicat viaţa rugăciunii şi penitenţei. Se hrănea doar cu pâine şi apă, dormea pe o laiţă, iar mărturia ei de sfinţenie a rămas vie între zidurile mănăstirii.

Călugăriţele îi vor oferi Papei Francisc scrisorile pe care călugăriţa Nazarena le-a scris părintelui ei spiritual, scrieri din care se poate observa puternica ei credinţă şi viaţa pe care a dus-o în folosul Bisericii. Sfântul Părinte se va întoarce în Vatican în jurul orei 18.


(RV - S. Centofanti - A.C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.