Un popor care nu-şi respectă bunicii, nu are viitor: Papa povesteşte o pildă tulburătoare auzită în copilărie

(RV – 19 noiembrie 2013) Un popor care „nu-şi respectă bunicii” este lipsit de memorie şi fără viitor: a spus Papa Francisc marţi dimineaţă, la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Pornind de la fragmentul biblic luat din cartea a doua a Macabeilor, Papa a comentat istoria biblică a bătrânului Eleazar, care a ales martiriul din coerenţă cu credinţa sa în Dumnezeu şi pentru a le da tinerilor o mărturie de onestitate.

Colegul nostru Alessandro De Carolis introduce trei fragmente din omilia Sfântului Părinte:

Să alegi moartea în loc să o eviţi cu ajutorul unor prieteni dispuşi la compromis; să preferi mai curând să alegi moartea decât să-l trădezi de Dumnezeu şi să le arăţi tinerilor că de fapt ipocrizia se poate demonstra utilă, chiar şi atunci când este vorba să-ţi trădezi credinţa.

Fidelitatea şi onestitatea sunt trăsăturile de caracter ale nobilului Eleazar, figură biblică din Cartea Macabeilor propusă de liturghia zilei şi care preferă mai curând martiriul decât să abjure, fiind gata să se sacrifice decât să-şi salveze viaţa prin ipocrizie.


Acest om – observă Papa – pus să aleagă între apostazie şi fidelitate nu are dubii şi refuză comportamentul prefăcătoriei, a falsei pietăţi şi religiozităţi…”. Dimpotrivă, în loc să se ocupe de sine, se preocupă de tineri, de ceea ce ar putea să le lase ca amintire:

Papa Francisc: „Acest om este coerent; este coerent în privinţa credinţei dar şi a responsabilităţii de a lăsa o ereditate nobilă şi adevărată. Noi trăim într-o perioadă în care bătrânii nu contează. Este urât de spus dar sunt consideraţi ca fiind nefolositori şi deranjanţi. Dar vârstnicii sunt purtătorii istoriei, ai doctrinei şi credinţei pe care ni le lasă ca moştenire. Sunt cei care, asemenea vinului ce devine tot mai bun pe măsură ce se învecheşte, deţin această forţă interioară, dătătoarea unei nobile eredităţi”.


„Pentru tine, tată, pentru când ai să devii bătrân ca bunicul”: pilda tulburătoare amintită de Papa Francisc

Sfântul Părinte a amintit o istorioară auzită pe vremea când era copil, protagoniştii fiind o familie: un tată şi o mamă cu mai mulţi copii şi un bunic care, atunci când mânca, se murdărea pe faţă. Enervat, tatăl a explicat copiilor de ce bunicul se comportă astfel şi a decis să cumpere o altă măsuţă, astfel încât bunicul să mănânce separat de restul familiei.
Zis şi făcut, doar că – întorcându-se într-o zi acasă – l-a văzut pe unul dintre copii jucându-se cu câteva bucăţi de lemn. „Ce faci?”, l-a întrebat.„O măsuţă, răspunde copilul”. „De ce o măsuţă?”, întreabă curios tatăl, la care copilul răspunde: „Pentru tine, tată, pentru când ai să devii bătrân ca bunicul”.


Papa Francisc: „Această povestire mi-a făcut tare bine toată viaţa. Bunicii sunt o comoară. În capitolul al doisprezecelea al Scrisorii către Evrei suntem îndemnaţi să ne amintim de călăuzitorii noştri, de cei care ne-au predicat cuvântul lui Dumnezeu şi, apreciindu-le rezultatul, să le imităm credinţa.
Memoria înaintaşilor noştri ne conduce la imitarea credinţei. Bătrâneţea este uneori de-adevăratelea un pic urâtă, din cauza bolilor pe care le aduce, însă înţelepciunea bunicilor noştri este ereditatea pe care trebuie să o dobândim. Un popor care nu-şi salvgardează bunicii, un popor care nu-şi respectă bunicii, nu are viitor, căci nu are memorie, îşi pierde memoria”.


Rolul eroic al bunicilor în transmiterea credinţei în timpul persecuţiilor

În final, Sfântul Părinte a spus că „ne va face bine să ne gândim la atâţia vârstnici şi vârstnice din casele de bătrâni şi la atâţia care – e un cuvânt urât, dar să-l spunem – sunt abandonaţi de familii. Bătrânii sunt comoara societăţii noastre!”


Papa Francisc: „Să ne rugăm pentru bunicii şi bunicile care de atâtea ori au avut un rol eroic în transmiterea credinţei în timpul persecuţiilor. Când tata şi mama nu erau acasă şi aveau poate şi idei ciudate din cele învăţate de politica acelor timpuri, au fost bunicile cele care au transmis credinţa. Cea de-a patra poruncă este unica care promite ceva în schimb; este porunca pietăţii. Să le cerem azi de la bătrânii Sfinţi Simion, Ana, Policarp şi Eleazar – a atâtor vechi sfinţi – să cerem de la ei harul de a-i salvgarda, de a-i asculta şi cinsti pe înaintaşii noştri, pe bunicii noştri”.


r.v./a.m.