2013-11-12 12:40:38

Card. Scola la Moscova: ecumenismul sporeşte şi prin întâlnirea dintre credincioşi


(RV – 12 noiembrie 2013) Cardinalul Angelo Scola, arhiepiscopul de Milano, s-a aflat luni, 11 noiembrie, la Moscova, într-o „vizită de curtoazie” la patriarhul de Moscova, Kiril. În centrul discuţiilor din cadrul vizitei, s-a aflat viaţa credincioşilor ortodocşi din dieceza de Milano, eforturile comune în dialogul cu islamul şi tutelarea comunităţii creştine din Orientul Mijlociu. RealAudioMP3

Cu o durată de trei zile, vizita cardinalului Scola la Moscova a avut loc la invitaţia arhiepiscopului Paolo Pezzi, al arhidiecezei „Maica lui Dumnezeu”, din Moscova.

În aceste zile, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhatului de Moscova, se află la Roma, pentru prezentarea cărţii: „Cuvântul Domnului şi vorbirea omului. Marţi, la ora 10.30, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe mitropolitul Ilarion.

La sfârşitul lunii, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, mons. Vincenzo Paglia, va interveni la Moscova, la un simpozion organizat de către Biserica Ortodoxă, pe tema familiei.

Revenind la vizita cardinalului Angelo Scola, la Moscova, arhiepiscopul de Milano a explicat că sunt importante comisiile doctrinale şi teologice şi angajarea privind tematici comune celor două Biserici, precum familia, justiţia, viaţa, definind constructivă prezenţa ortodocşilor în dieceza de Milano. „Cred că, în ultimii 30-40 de ani, a existat din partea tuturor confesiunilor creştine convingerea fermă că dialogul ecumenic este indispensabil, fiind favorizat şi de şi de actualul amestec al culturilor”, a observat cardinalul Angelo Scola, aflat în vizită la Moscova.



r.v./a.m.







All the contents on this site are copyrighted ©.