2013-11-08 16:25:43

Papa: în Biserică justiţia nu se slujeşte cu indiferenţa birocratului ci cu iubirea Bunului Păstor


RV 08 nov 2013. Imaginea Bunului Păstor să fie model pentru cei care slujesc justiţia în Biserică: a spus Papa Francisc în discursul adresat celor peste 50 de membri ai Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice primiţi vineri în audienţă. Papa a împărtăşit câteva consideraţii cu privire la nulitatea căsătoriei şi la rolul aşa numitului „defensor vinculi”, „apărătorul legăturii” căsătoreşti.

Cine administrează justiţia în Biserică nu poate să se comporte cu indiferenţa unui mânuitor de hârtii, mai ales când dezbaterea juridică şi procesuală atinge aspecte delicate, cum se întâmplă în cazurile de nulitate a legăturii căsătoreşti.

La audienţa cu membrii Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice, Papa Francisc s-a oprit în mod special la rolul aşa numitului „defensor vinculi” („apărătorul legăturii”), căruia îi este atribuită o „funcţie importantă” în procesele canonice de nulitate. Serviciul desfăşurat de „apărătorul legăturii” a fost obiectul dezbaterilor la adunarea plenară, din aceste zile, a Tribunalului Suprem. În cuvântul său, Papa Francisc a subliniat importanţa acordată acestei teme:
● „Atenţia acordată slujirii îndeplinită de Apărătorul legăturii este fără îndoială oportună, pentru că prezenţa şi intervenţia acestuia sunt obligatorii pentru întreaga desfăşurare a procesului. În acelaşi timp este prevăzut că el trebuie să propună orice fel de probe, de excepţii, recursuri şi apeluri care, în respect faţă de adevăr, să promoveze apărarea legăturii”.

Papa a subliniat că aceste aspecte sunt abordate şi de instrucţiunea „Dignitas connubii”, document al Signaturii Apostolice care cuprinde norme procesuale şi descrie rolul exercitat de Apărătorul legăturii în cauzele de nulitate fondate pe incapacitatea psihică, care – a subliniat Sfântul Părinte – în unele Tribunale constituie „unicul motiv de nulitate”.
● „Apărătorul legăturii care vrea să aducă un bun serviciu nu poate să se limiteze la o lectură grăbită a actelor, nici la răspunsuri birocratice şi generice. În atribuţiile sale delicate, el este chemat să caute să armonizeze prescrierile Codului de Drept Canonic cu situaţiile concrete ale Bisericii şi ale societăţii”.

Totodată, a continuat Papa, între apărătorul legăturii căsătoreşti şi judecătorul care va trebuie să rezolve cauza trebuie să circule un raport „de respect şi dialog atent”. Îndatorirea celui dintâi, a spus Papa, nu trece peste îndatorirea judecătorului, în timp ce acesta din urmă, dimpotrivă, poate „găsi în lucrarea atentă a celui care apără legătura matrimonială un ajutor pentru propria activitate”. În aceasta, pentru Sfântul Părinte, se reflectă simţul amplu de răspundere şi stilul care trebuie să-i caracterizeze pe cei care administrează justiţia bisericească, mai ales când credincioşii „cer plini de încredere să se clarifice cu autoritate propria stare”:
„Trebuie să se păstreze mereu viu racordul dintre activitatea Bisericii care evanghelizează şi activitatea Bisericii care administrează justiţia. Slujirea justiţiei este o angajare de viaţă apostolică: aceasta cere să fie exercitată privind mereu la icoana Bunului Păstor, care se apleacă asupra oiţei rătăcite şi rănite”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.