2013-11-04 15:22:51

Papa Francisc a convocat un consistoriu pentru crearea de noi cardinali pe 22 februarie 2014


RV 04 nov 2013. Cu ocazia reuniunii „Consiliului cardinalilor”, desfăşurată între 1 şi 3 octombrie, şi a succesivei reuniuni a Consiliului Sinodului Episcopilor, de pe 7 şi 8 octombrie, Papa Francisc a adus la cunoştinţa participanţilor intenţia sa de a convoca un consistoriu pentru crearea de noi cardinali pe 22 februarie 2014, sărbătoarea liturgică a Catedrei Sf. Petru: a afirmat directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, pr. Federico Lombardi.

Asemenea consistoriilor convocate de predecesorii Papei Francisc - a continuat pr. Lombardi – se prevede că şi consistoriul din februarie ar putea fi precedat de o reuniune a Colegiului cardinalilor.

Înainte de această reuniune, va avea loc pe 17 şi 18 februarie a treia reuniune a Consiliului cardinalilor, mai precis, a Grupului de opt cardinali, aleşi de Sfântul Părinte pentru a-l însoţi în proiectul de revizuire a Curiei Romane.

După consistoriu, în schimb, pe 24 şi 25 februarie, va avea loc reuniunea Consiliului Sinodului Episcopilor.

În aceeaşi perioadă, probabil în săptămâna precedentă consistoriului, se prevede că va avea loc reuniunea Consiliului cardinalilor pentru probleme economice şi organizatorice ale Sf. Scaun, aşa numitul „Consiliu al celor 15”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.