2013-11-04 16:29:55

Nigeria. „Atacurile grupării islamiste Boko Haram sunt atacuri împotriva umanităţii”


RV 04 nov 2013. Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacului comis sâmbătă în nord-estul Nigeriei asupra unui alai de nuntă. Anchetatorii suspectează că în spatele atacului armat s-ar afla militanţii sectei radicale islamice Boko Haram, aceeaşi grupare care luni a revendicat atacul de pe 24 octombrie împotriva forţelor de poliţie soldat cu moartea a 35 de persoane.

Contactat prin telefon de Radio Vatican, arhiepiscopul de Jos, mons. Ignatius Ayau Kaigama, preşedintele Conferinţei Episcopale Nigeriene consideră că în realitate atacurile grupării Boko Haram sunt îndreptate împotriva întregii ţări:
● „Atacurile sunt frecvente, în ciuda eforturilor depuse de guvernul ţării, care recurge la soldaţi şi poliţie pentru a reduce cât mai mult impactul. Atacurile sunt comise în mod imprevizibil, iar soldaţii şi poliţia nu pot riposta. Este o situaţie grea şi nu numai pentru creştini, pentru că gruparea Boko Haram atacă orice: copii, femei, musulmani, creştini. Nu ştiu ce au de gând să facă”.

S-ar putea spune, a observat colegul nostru de la redacţia centrală, că atacurile vizează în realitate viitorul ţării, viitorul Nigeriei? Răspunde arhiepiscopul nigerian, mons. Ignatius Ayau Kaigama:
● „Sunt atacuri împotriva umanităţii, împotriva tuturor nigerienilor. La început, când au lansat primele atacuri, erau îndreptate fără îndoială împotriva creştinilor, voiau să-i convertească pe toţi nigerienii la islam. Dar acum lucrurile s-au schimbat şi îi atacă pe toţi. Este vorba, aşadar, de atacuri împotriva umanităţii. (…) Noi continuăm să ne rugăm pentru ca inimile acestor persoane să se schimbe. Sperăm că religia lor îi va face să simtă suferinţa pe care o provoacă în atâtea şi atâtea familii, în foarte mulţi oameni. Nu ştiu, sincer, în ce fel s-ar putea stabili un dialog cu militanţii. Continuăm să sperăm că într-o zi vor face ceva nou, care să conducă la pace, linişte şi armonie”.

(rv – A. Lomonaco – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.