2013-11-02 17:27:48

Papa Francisc la cimitirul Verano din Roma: „Să privim apusul vieţii cu speranţă!”


RV 02 nov 2013. „Să privim cu speranţă apusul vieţii noastre!”: este îndemnul Papei Francisc adresat la predica Sfintei Liturghii celebrată la cimitirul Verano din Roma, vineri după amiază, 1 noiembrie, solemnitatea Toţi Sfinţii.

Vizita religioasă a Papei Francisc la cimitirul monumental din Roma a refăcut o tradiţie întreruptă acum 20 de ani de Fericitul Ioan Paul al II-lea. Sfântul Părinte a făcut o rugăciune şi pentru migranţii care şi-au pierdut viaţa în deşert sau în mare.

Papa a fost primit cu bucurie de numeroşii credincioşi care în aceste prime zile de noiembrie merg la cimitir pentru a se ruga la mormântul celor dragi. Şi după binecuvântarea mormintelor, Sfântul Părinte şi-a îndreptat gândul spre toţi migranţii care au murit în încercarea de a ajunge la condiţii mai bune de viaţă:
● „Aş vrea să ne rugăm în mod special pentru fraţii şi surorile care în aceste zile au murit în timp ce căutau o eliberare, o viaţă mai demnă. Noi am văzut fotografiile, cruzimea deşertului, am văzut marea în care mulţi dintre ei s-au înecat. Să ne rugăm pentru ei!”

Referindu-se la Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi, Pontiful a spus că această comemorare este o „zi de speranţă”, pentru că „fraţii şi surorile noastre sunt în prezenţa lui Dumnezeu. Şi noi vom fi acolo, prin harul Domnului, dacă noi vom merge pe calea lui Isus”. „Speranţa este într-un fel ca drojdia, care face sufletul să crească. Există momente grele în viaţă, dar cu ajutorul speranţei sufletul merge înainte şi priveşte la ceea ce ne aşteaptă”.

De altfel, a amintit Sfântul Părinte, „primii creştini reprezentau speranţa printr-o ancoră, ca şi cum viaţa ar fi deja aruncată pe malurile cerului. Toţi suntem pe calea către aceste maluri, agăţaţi de coarda acestei ancore”. Şi înălţându-şi privirea spre cerul Romei din acele momente, un cer înveşmântat deja în culorile apusului de soare, Papa a spus:
● „Acum, când ziua trece pragul apusului, fiecare dintre noi se poate gândi la apusul vieţii sale: «Cum va fi apusul meu? Noi toţi vom avea un apus, toţi! Îl privesc eu cu speranţă? Îl privesc eu cu bucuria că voi fi primit de Domnul?» Acesta este un gând creştin, care ne aduce pace!”

(rv – A. Guarasci - A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.