Papa Francisc, la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea: doar iubirea lui Cristos ne schimbă cu adevărat viaţa

(RV – 31 octombrie 2013) Papa Francisc a celebrat joi dimineaţă Sfânta Liturghie, în bazilica vaticană, la altarul unde se află mormântul Fericitului Ioan Paul al II-lea. La celebrarea euharistică erau prezenţi peste o sută de preoţi şi mai mulţi credincioşi.

În omilie, Pontiful a comentat lecturile zilei, Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, în care apostolul neamurilor vorbeşte despre iubirea sa pentru Cristos (cap. 8) şi fragmentul din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca, în care Isus plânge cetatea Ierusalimului care nu a înţeles că este iubită de el.

Colegul nostru, Sergio Centofanti introduce trei fragmente din omilia Papei: „Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos?”. Pontiful porneşte de la apostolul Paul şi de la certitudinea „că Domnul i-a schimbat viaţa”, că a devenit centrul vieţii sale şi că nimic, „nici persecuţiile, nici bolile, nici trădările” nimic din toate câte i s-ar fi putut întâmpla nu l-ar fi putut separa de iubirea lui Cristos:

Papa Francisc: „Iubirea lui Cristos era chiar centrul vieţii sale, punctul de referinţă. Fără iubirea lui Cristos, fără a o trăi, a o recunoaşte, a ne hrăni din ea, nu putem fi creştini: creştinul este cel care se simte privit de către Domnul cu privirea aceea atât de frumoasă; este cel care se simte iubit de către Domnul până la sfârşit. Creştinul simte… simte că viaţa i-a fost salvată de sângele lui Cristos, iar acest sentiment vine din iubire, din acest legământ de iubire”.


Pontiful s-a oprit apoi asupra imaginii „tristeţii lui Isus când priveşte Ierusalimul”, care nu i-a înţeles iubirea pe care o compară cu cloşca ce-şi strânge puii sub aripile ei:


Papa Francisc: „Nu a înţeles duioşia lui Dumnezeu exprimată prin acea imagine atât de frumoasă, folosită de Isus. A înţelege că iubirea lui Dumnezeu este exact contrariul a ceea ce simte apostolul Paul, care se simte iubit de Dumnezeu în mod concret, nu printr-o iubire abstractă ce s-ar putea exprima spunând: 'Da, Dumnezeu mă iubeşte, ne iubeşte, dar este ceva abstract care nu mă afectează încât îmi aranjez viaţa cum pot'. În acest caz nu există fidelitate, după cum spunea cu tristeţe Isus despre cetatea Ierusalimului care nu este fidelă, nu s-a lăsat iubită, căci s-a încredinţat idolilor care-i promiteau totul, îi spuneau că-i vor da totul pentru ca apoi să o abandoneze'”.

Episcopul Romei a îndemnat la reflecţie asupra acestor două imagini: „cea a lui Paul, care rămâne fidel până la sfârşit iubirii lui Isus”, în această iubire aflând forţa de a merge mai departe şi de a suporta totul şi – pe de altă parte – Ierusalimul cu infidelitatea sa, care nu acceptă iubirea lui Cristos, ba şi mai rău „care trăieşte această iubire doar pe jumătate: un pic da, un pic nu, după împrejurări”.

Papa Francisc: „Să privim fidelitatea lui Paul şi infidelitatea Ierusalimului şi – în centru – să-l privim pe Isus, inima sa care ne iubeşte atât de mult. Ce putem face? Întrebarea este: eu semăn mai mult cu Paul sau cu Ierusalimul. Iubirea mea faţă de Dumnezeu este atât de puternică precum cea a lui Paul sau inima mea este o inimă călduţă, precum cea a Ierusalimului? Doamne, prin mijlocirea Fericitului Ioan Paul al II-lea, ajută-ne să răspundem acestei întrebări. Aşa să fie!”



r.v./a.m.