2013-10-30 14:29:02

„Credinţă şi caritate”: întâlnirea episcopilor europeni la Trieste


(RV 30 oct 2013) „Răspunsul Bisericii Catolice în Europa la problemele actualei crize economice” pe plan „educativ, formativ şi al implicării sociale” este scopul cu care se va desfăşura la Trieste, în Italia, între 4 şi 6 noiembrie, întâlnirea episcopilor europeni. Reuniunea este organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) cu ocazia închiderii Anului Credinţei, fiind aşteptaţi în Dieceza de Trieste aproximativ 50 de cardinali, episcopi, laici şi experţi, după cum informează agenţia de presă Sir. RealAudioMP3


Iniţiativa doreşte să întărească în rândul Conferinţelor episcopale europene şi în fiecare dieceză în parte implicarea bisericii în activităţile caritative pentru a-şi exprima astfel autenticitatea credinţei. În cadrul reuniunii intitulate „Mărturisirea credinţei prin caritate” vor fi aprofundate aspectele teologice şi juridice ale documentului „Motu Proprio Intima Ecclesiae natura” dat de Benedict al XVI-lea asupra serviciului carităţii în Biserica Catolică.

La lucrările CCEE va fi prezent preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum”, card. Robert Sarah, preşedintele comisiei pentru Afacerile Sociale „Caritas in Veritate” din cadrul CCEE, arhiepiscopul de Trieste Giampaolo Crepaldi, vice-preşedintele CCEE şi preşedinte al Conferinţei Episcopale din Italia, card. Angelo Bagnasco, precum şi alţi prelaţi catolici şi laici implicaţi în activităţile sociale ale Bisericii.

(RV – R.P. - A.C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.