2013-10-26 14:19:02

Anul Credinţei. Papa Francisc împreună cu familiile din lumea întreagă: „Familie, trăieşte bucuria credinţei!”


RV 26 oct 2013. Dacă s-a obişnuit cu marile evenimente religioase şi prezenţa zilnică a mii şi mii de pelerini, Roma cunoaşte în aceste zile de octombrie o nouă efervescenţă. Familii întregi, de la copii şi adolescenţi, la tineri şi adulţi, sub ochii vigilenţi ai părinţilor şi bunicilor, formează la trecerile de pietoni adevărate bisericuţe uşor de recunoscut după ecusonul pelerinului, drapelul ţării şi imaginea Papei Francisc de pe eşarfele multicolore.
Este atmosfera declanşată de marele pelerinaj al familiilor din întreaga lume la Mormântul Sfântului Petru, organizat pe 26 şi 27 octombrie la Roma cu ocazia Anului Credinţei de Consiliul Pontifical al Familiei. Din datele organizatorilor rezultă că pelerinii provin din aproximativ 70 de ţări.
Încă de sâmbătă dimineaţă asociaţiile de familii şi grupurile de pelerini şi-au făcut simţită prezenţa, şi nu doar prin aglomeraţia de la punctele de trecere. De departe şi din apropiere se auzeau înălţându-se spre cer rugăciuni şi cântece religioase.
Potrivit programului pus la dispoziţia presei de Consiliul Pontifical al Familiei, pelerinajul a fost precedat de trei iniţiative speciale adresate cu precădere celor mici şi tinerilor. Una dintre acestea are ca generic „Prezintă Papei Francisc familia ta”: copiii de la 3 la 12 ani au fost invitaţi să trimită organizatorilor un desen cu propria familie, desenul urmând a fi prezentat Sfântului Părinte. La rândul lor, adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani au contribuit la realizarea scenografiei pelerinajului, împărtăşind fotografii pe platforma de socializare a Consiliului Pontifical. În fine, a treia iniţiativă se numeşte „Talente de familie” şi se adresează tinerilor cantautori, care au fost îndemnaţi să producă piese muzicale şi cântece originale inspirate din viaţa de familie. Cele mai reuşite vor fi prezentate pe viu în cadrul evenimentelor principale cuprinse în manifestările pelerinajului.
Programul celor două zile de pelerinaj la Roma începe sâmbătă seară, 26 octombrie, în Piaţa San Pietro, cu prezenţa Papei Francisc şi Mărturisirea de Credinţă. Duminică, 27 octombrie, din nou în Piaţa Sfântul Petru, unde manifestările încep cu recitarea rugăciunii rozariului, ca pregătire la Sf. Liturghie prezidată de Papa Francisc. Rugăciunea „Angelus” în faţa bazilicii vaticane este ultimul moment de rugăciune publică a celor care participă la marele pelerinaj al familiilor în Anul Credinţei.
Primind vineri în audienţă membrii Consiliului Pontifical al Familiei, reuniţi la Roma cu ocazia adunării plenare, Sfântul Părinte Papa Francisc a subliniat că „familiile cu adevărat creştine se recunosc după fidelitate, răbdare, deschiderea faţă de viaţă şi respectul faţă de cei bătrâni”:
„Secretul a toate acestea este prezenţa lui Isus în familie. Să propunem, aşadar, tuturor, cu respect şi curaj, frumuseţea căsătoriei şi a familiei luminate de Evanghelie! Şi pentru aceasta, să ne apropiem cu atenţie şi afecţiune de familiile aflate în greutăţi, de cele constrânse să-şi părăsească ţara, care sunt fărâmiţate, care nu au o casă sau un loc de muncă, sau suferă din diferite motive, de soţii în criză sau de cei de acum despărţiţi. Tuturor, vrem să le fim aproape vestind Evanghelia familiei, vestind frumusea familiei!”
(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.