Imaginea lui Cristos în 2000 de ani de artă şi credinţă

RV 23 oct 2013. Cum arăta Isus, rabinul din Nazaretul Galileei, pe care ucenicii l-au numit Cristos? Porneşte de la această întrebare volumul de artă „Cristo. I ritratti” („Cristos. Portretele” – n.r.) semnat de Mario Dal Bello, scriitor, critic de artă, cinema şi muzică, volum publicat recent de editura LEV (Libreria Editrice Vaticana). Noua apariţie editorială se adaugă la monografiile precedente ale aceluiaşi autor despre Lotto, Raffaello şi Tintoretto.

Pe copertă este reprodus chipul lui Cristos din Judecata Universală a lui Michelangelo. „Nu există un portret autentic al lui Isus”, a remarcat Dal Bello, „dar cu toate acestea există multe «portrete» ale chipului său, începând cu primele secole ale erei care-i poartă numele şi până în zilele noastre”. S-a conturat astfel un parcurs care traversează arta europeană din ultimii două mii de ani de istorie şi imagine despre Cristos. Cu o certitudine: „A-l reprezenta pe Cristos, care a arătat o adâncă iubire şi cunoaştere a omului, înseamnă a reprezenta, în cele din urmă, viaţa şi lunga călătorie a omenirii ritmată de drame şi de aşteptare a luminii”.

Volumul începe cu epoca paleocreştină şi imaginea lui Cristos din primele veacuri, trecând prin Evul Mediu timpuriu şi perioada goticului, continuând cu Renaşterea şi Barocul, pentru a ajunge în final la chipul lui Cristos reprezentat de arta evului modern.

Prima secţiune, care oferă o reconstrucţie istorico-artistică, este urmată de o amplă gamă de expresii: mozaicuri, picturi, sculpturi, vitralii şi chiar o fotogramă din filmul lui Pasolini „Evanghelia după Matei”. De la marmura unui anonim din secolul IV, care-l reprezintă pe Cristos învăţând, la „Cristul Sfântului Ioan al Crucii” semnat de Salvador Dalí, autorul se opreşte, rând pe rând, în faţa imaginilor lui Cristos din arta lui Cimabue, Duccio di Buoninsegna, Giotto, Masaccio, Beato Angelico, Perugino, Leonardo, Raffaello, Michelangelo, Tiziano, Caravaggio, El Greco, Rubens, Rembrandt, Gauguin, Guttuso, Francis Bacon şi monumentala „Înviere” realizată de Pericle Fazzini pentru aula audienţelor generale din Cetatea Vaticanului.

La încheierea acestei călătorii artistice, dar şi religioase, cititorul rămâne cu impresia că din întreaga viaţă a lui Isus din Nazaret, arta occidentală a zăbovit cu mai multă răbdare în faţa Pătimirii şi a Învierii lui Cristos. „Motivul”, subliniază îngrijitorul volumului, „se datorează probabil faptului că artiştii au identificat în Cristos întreaga aventură a vieţii umane. Se reprezintă, prin urmare, ceea ce o caracterizează pe aceasta din urmă: pe de o parte, experienţa suferinţei, iar pe de alta, aspiraţia la nemurire”.

(rv – A. Dancă)