„100 de metri de alergare şi credinţă”. Card. Ravasi: sportul, un esperanto al umanităţii

RV 21 oct 2013. În Anul Credinţei, Consiliul Pontifical al Culturii a organizat duminică, 20 octombrie, la Roma, Ziua de Sărbătoare pentru Sport. Momentul culminant al iniţiativei, intitulată „100 de metri de alergare şi credinţă”, s-a desfăşurat pe Via della Conciliazione, unde şi-au dat întâlnire 5 mii de elevi, la care s-au adăugat sportivi şi foarte mulţi curioşi.

Participanţii au luat parte şi la rugăciunea „Angelus”, în Piaţa San Pietro, unde au primit salutul călduros al Sfântului Părinte Papa Francisc:
● „Îi salut cu afecţiune pe toţi pelerinii prezenţi, începând cu elevii care au luat parte la manifestarea «100 de metri de alergare şi credinţă», organizată de Consiliul Pontifical al Culturii. Vă mulţumesc, pentru că voi ne aduceţi aminte că cel care crede este un atlet al spiritului!”

Despre legătura dintre sport şi credinţă, redacţia centrală Radio Vatican l-a intervievat pe card. Gianfranco Ravasi, preşedintele departamentului roman al culturii:
● „Sportul a devenit un fel de esperanto al umanităţii. În toate ţările, deşi în forme foarte diferite, există jocuri sportive, iar jocul face parte din modul de a fi al omului, este parte integrantă din creativitatea persoanei. Toţi au la dispoziţie un mic spaţiu în care practică ceva într-un mod absolut liber şi dezinteresat. De aceea, sportul reprezintă şi umanitatea adevărată, în tot realismul ei”.

Cât de mult contează sportul în mărturisirea credinţei?
● „Tocmai pentru că reprezintă persoana umană care nu face lucruri doar din interes, sportul este foarte aproape de credinţă, care, ca expresie fundamentală, cuprinde şi gratuitatea. Credinţa nu o practici pentru a dobândi ceva, chiar dacă cerem harurile cereşti, dar a crede înseamnă mai întâi de toate a-ţi da adeziunea la Dumnezeu. Aşadar, este o experienţă a iubirii. În această lumină putem spune că credinţa ar putea să întreţină un dialog neîntrerupt cu sportul”.

Dar sportul, a reluat colegul nostru, este şi un mijloc de exprimare a disconfortului social. Cine merge pe stadion, de exemplu, întâlneşte manifestări ale galeriei de suporteri care nu au nici o legătură cu valorile sportului. De ce? Răspunde card. Ravasi:
● „Pentru cel care crede, cum spunea Pascal, limitele persoanei umane nu pot fi înţelese fără păcatul originar. Pentru cel care nu crede, putem spune să este vorba, pur şi simplu, de expresia egoismului, a brutalităţii gratuite. Doar în acest fel se înţeleg manifestările suporterilor care degenerează, care înnebunesc când toată forţa explosivă a creaturii umane este incendiată. Suporterul autentic ar trebui să fie unul care, chiar şi într-un spaţiu restrâns, mai întâi de toate practică sportul, adică nu consideră sportul doar ca pe un spectacol, ci parte integrantă din experienţa sa de viaţă. În acest sens, se observă extinderea structurilor sportive chiar şi la copii şi tineri, dar aceasta aduce în atenţie şi problema educatorului sportiv, care de cele multe ori, este absent”.

Aici, serviciul audio:

(rv – L. Collodi – A. Dancă)