Un film despre părintele vicar Karol Wojtyla

RV 20 oct 2013. Viaţa Fericitului Ioan Paul al II-lea a fost obiectul mai multor realizări cinematografice. Cele mai mult dintre acestea s-au oprit asupra unor momente de mare efect, precum tensiunile cu regimul comunist de la Varşovia, alegerea sa ca Episcop al Romei sau ultimele clipe din exemplara sa agonie.

Se cunosc mai puţine, însă, despre viaţa aşa zis „normală” a celui care în curând va fi proclamat Sfânt al Bisericii Universale. O peliculă prezentată recent în Sala Marconi de la Radio Vatican îşi propune să aducă în prim plan o latură mai puţin explorată de camerele de filmat: viaţa preotului nou sfinţit Karol Wojtyla pe când era vicar parohial. Din luna iulie 1948 şi până în august 1949, părintele Karol Wojtyla a fost trimis în prima sa misiune pastorală la Niegowić, pe atunci un sătuc - acum un orăşel - din apropiere de Cracovia, unde a fost vicar parohial. Filmul, care în italiană este intitulat „Curato don Wojtyla a Niegowić”, are la bază un scenariu scris de mons. Jaroslaw Cielecki, care a semnat şi regia.

Filmul îl prezintă pe preotul Karol în anii tinereţii, dar cu acele trăsături distinctive care se vor regăsi întotdeauna în evoluţia personalităţii sale. La prezentarea filmului, mons. Cielecki a observat în această privinţă:
● „El a vrut să fie întotdeauna aproape de oameni, ca un adevărat părinte. Mergea deseori să-i viziteze. Avea mereu o inimă mare. După ce a venit în sat, oamenii i-au făcut cadou o pernă. A doua zi o casă din sat a luat foc iar lumea a mers la el să-i spună că familia respectivă trecea prin mari greutăţi. El a luat perna şi le-a spus: «Acum daţi-le perna aceasta, mâine voi trece neapărat pe la ei». Filmul prezintă această scenă care cu siguranţă îţi atinge inima. De asemenea, este şi un alt moment foarte impresionant. Când ajunge pe teritoriul parohiei, cu valiza în mână, se aşează în genunchi şi sărută pământul. Papa a descris sărutul acela în cartea sa «Dar şi mister», un sărut care, practic, a continuat în diferite ţări din lumea întreagă. Pământul foarte multor ţări au primit sărutul Sfântului Părinte”.

Realizatorul filmului a avut ocazia de a lucra vreme îndelungată în imediata apropiere a Papei Ioan Paul al II-lea, de care acum îl leagă nenumărate amintiri. Continuă mons. Jaroslaw Cielecki:
● „Au fost mai multe momente, dar voi purta mereu în suflet o întâlnire din 1999. Tocmai se înfiinţase în Italia un comitet internaţional şi, la aniversarea hirotonirii sale preoţeşti, i-am făcut cadou o statuie de bronz, cu o înălţime de trei metri, în care era reprezentat ca preot tânăr. Am dus-o în bazilica San Pietro să o vadă şi Sfântul Părinte. Când era în faţa statuii, m-am apropiat şi i-am spus: «Sfinte Părinte, am vrut să fie o amintire din tinereţea Sfinţiei Voastre». El s-a întors la mine şi mi-a răspuns: «Ce tinereţe? Ce amintire?» Am crezut că am făcut o greşeală... Apoi, a adăugat: «Nu ştii că eu sunt mereu tânăr? Iar tu trebuie să spui nu numai acum, dar şi mâine şi întotdeauna că cine-l iubeşte pe Isus şi pe Maria este mereu tânăr»”.

Călătoria ideală în viaţa părintelui Karol Wojtyla este realizată cu ajutorul amintirilor Eleonorei, femeie de 87 de ani, care se îngrijea de casa parohială de la Niegowić. Nu lipsesc, desigur, anecdotele inedite despre viaţa vicarului parohial.

Realizatorii filmului au folosit mai multe obiecte care au aparţinut efectiv fostului vicar parohial, precum stola liturgică şi haina albă, pe care protagonistul le poartă în biserica de lemn în care părintele Karol Wojtyla a celebrat de atâtea ori Sfânta Liturghie.

(rv – D. Donnini - A. Dancă)