2013-10-17 13:19:15

Roma: Inima Sfântului Camil pelerină în inima suferinţei


(RV – 17 octombrie 2013) Continuă la Roma ceremoniile legate de împlinirea a 400 de ani de la moartea Sfântului Camil de Lellis. Miercuri, 16 octombrie, relicva cea mai reprezentativă pentru acest sfânt al iubirii faţă de cei suferinzi, şi anume inima sa, a fost purtată în pelerinaj la spitalul „Maica Giuseppina Vannini” din Roma, gestionat de congregaţia călugăriţelor Fiicele Sfântului Camil. RealAudioMP3

Bolnavi şi rude ale acestora, împreună cu personalul medical al spitalului, s-au adunat în rugăciune în prezenţa inimii acestui mare reformator al serviciilor sanitare italiene, care a deschis o nouă perspectivă de ajutorare a bolnavului, nu doar din punct de vedere sanitar dar şi din punct de vedere uman.
Sfânta Liturghie celebrată la spitalul „Vannini” a fost prezidată de superiorul general al congregaţiei „Îngrijitorii Bolnavilor”, părintele Renato Salvatore.


Întrebat de colegul nostru Davide Dionisi despre actualitatea mesajului acestui sfânt, la 400 de ani de la moartea sa, părintele Renato Salvatore a spus:

P. Renato Salvatore: „Este un mesaj cu siguranţă foarte actual, căci boala şi suferinţa lovesc aproape pe oricine, direct sau indirect, iar în astfel de momente o persoană este deosebit de fragilă şi cu mare nevoie de solidaritate şi de prezenţa cuiva alături. (…) Mesajul lăsat de acest sfânt se adresează în primul rând celor care lucrează lângă paturile de suferinţă ale semenilor, sau care se dedică voluntariatului în favoarea celor suferinzi, îndemnându-i la unirea forţelor pozitive pentru a lupta în favoarea binelui pacienţilor”.


r.v./a.m.







All the contents on this site are copyrighted ©.