2013-10-15 11:05:34

Spania. Primul pas pentru reintroducerea orei de religie ca materie obligatorie


RV 15 oct 2013. În Spania, ora de religie, care în timpul precedentului guvern socialist al lui José Luis Zapatero a devenit facultativă, fiind însoţită de introducerea noii discipline alternative de educaţie civică, ar trebui să revină în curând „materie normală şi obligatorie” în toate şcolile statale şi ne-statale. Aceasta este una din prevederile proiectului de Lege organică privind creşterea calitativă a educaţiei, prezentată de guvernul popularului Mariano Rajoy. Legea a fost aprobată în aceste zile de Camera Joasă a parlamentului, în care coaliţia condusă de Partidul Popular deţine majoritatea absolută. Dacă legea va primi votul definitiv al Senatului, religia va deveni din nou o materie din trunchiul de bază al şcolarizării şi va conta „cu toate efectele” în calcularea mediei anuale a elevilor.

La baza proiectului de lege se află documentul episcopilor spanioli intitulat „Orientări pastorale pentru coordonarea familiei, parohiei şi a şcolii în transmiterea credinţei”, publicat pe 20 mai a.c., în urma sesiunii de primăvară a Conferinţei Episcopale. În documentul episcopal, care a preluat observaţiile Papei Benedict al XVI-lea cu privire la aşa numita „urgenţă educativă”, se afirmă că materia „religia catolică” nu poate fi redusă la un simplu tratat de religie sau de ştiinţe ale religiei, după cum solicitau mai mulţi observatori, dar trebuie să-şi păstreze dimensiunea specifică de transmitere şi de mărturie a credinţei.

Reforma învăţământului, care a trezit dezbateri aprinse în rândul opoziţiei, îşi propune să ridice calitatea învăţământului şi să reducă indicele de abandon şcolar, care în Spania ajunge la 25%. Totodată, proiectul de lege prevede reducerea drastică a cheltuielilor şi încurajează iniţiativele private în domeniul şcolar.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut la Senat, unde partidul de guvernământ deţine majoritatea absolută.

(rv – L.Z. – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.