Biserica creşte prin forţa de atracţie a mărturiei: Papa Francisc, în catedrala Sf. Rufin din Assisi

RV 04 oct 2013. „Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin forţa de atracţie a mărturiei”. În după amiaza vizitei sale pastorale de vineri, la Assisi, Papa Francisc a avut o întâlnire cu preoţii, persoanele consacrate şi membrii consiliilor pastorale ale diecezei de Assisi. Papa a îndemnat întregul popor creştin să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu: preoţii să evite „omiliile interminabile şi plictisitoare”, taţii şi mamele să-şi înveţe copii să facă semnul crucii, cateheţii să folosească mai puţin cuvintele lor şi mai mult cuvintele Sfintelor Scripturi în care răsună cu certitudine glasul lui Cristos.

Cu puţin timp după ora 14.00 Sfântul Părinte a plecat de la Centrul Caritas, de lângă bazilica Sfânta Maria a Îngerilor, pentru a merge cu automobilul până la Schitul Închisorilor (Eremo delle Carceri). Aici a fost primit de comunitatea religioasă după care a vizitat Schitul în formă privată şi s-a oprit în rugăciune în Chilia Sf. Francisc. Succesiv, Papa a plecat cu maşina la catedrala Sf. Rufin, unde era aşteptat de episcopul de Assisi, mons. Domenico Sorrentino, împreună cu preoţii, călugării, călugăriţele şi membrii consiliilor pastorale parohiale.

În catedrală, a remarcat Pontiful, se păstrează baptisteriul sau cristelniţa în care au primit botezul Sf. Francisc şi Sf. Clara. „Memoria botezului este importantă: botezul înseamnă naşterea noastră ca fii ai Maicii Biserici. (…) Un singur Duh, un singur botez, în varietatea carismelor şi a slujirilor. Ce mare dar este să fim Biserică, să facem parte din Poporul lui Dumnezeu! În armonie, în comuniunea diversităţilor, care este lucrarea Duhului Sfânt, pentru că Duhul Sfânt este armonia care face armonie. (…) Episcopul este custodele acestei armonii în diversitate. De aceea Papa Benedict – a subliniat Sf. Părinte - a vrut ca activitatea pastorală din bazilicile papale franciscane să fie integrată în activitatea pastorală diecezană. Pentru că el (episcopul) trebuie să facă armonie: este sarcina lui, este obligaţia lui, este vocaţia lui”.

Remarcând că vizita pastorală a episcopului diecezan şi apropierea sinodului diecezei de Assisi sunt „momente de mare creştere pentru această Biserică”, Papa a subliniat:
● „Biserica creşte, dar nu pentru a face prozelitism. Biserica nu creşte prin prozelitism. Biserica creşte prin atracţie, prin atracţia mărturiei pe care fiecare dintre noi o dă Poporului lui Dumnezeu”.

Potrivit unui stil cu care ne-am familiarizat de acum, discursul Sfântului Părinte Papa Francisc a avut la bază trei cuvinte cheie: a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, a merge împreună şi a vesti Evanghelia în periferiile existenţiale.

Mai întâi, a asculta. Biserica, a subliniat Papa, este „comunitatea care-l ascultă cu credinţă şi iubire pe Isus care vorbeşte”. „Cred că toţi trebuie să creştem în această privinţă: să devenim cu toţii ascultători mai atenţi ai Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a fi mai puţin plini de cuvintele noastre şi mai plini de Cuvintele sale”. Papa a îndemnat în primul rând preoţii să se îngrijească de conţinutul predicilor şi să renunţe la „omiliile interminabile, plictisitoare, din care nu se înţelege nimic”. Adresându-se apoi taţilor şi mamelor, pe care i-a definit „primii educatori” în ale credinţei, Papa i-a întrebat: „Cum ar putea să fie educatori dacă conştiinţa lor nu este iluminată de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă modul lor de gândire şi acţiune nu este călăuzit de Cuvânt, ce exemplu pot să dea fiilor? (…) Ce mărturie le-ai dat, ce-ai vorbit cu ei, despre Cuvântul lui Dumnezeu sau despre cuvintele telejurnalului? Tata şi mama trebuie să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu”. Tot la fel, cateheţii şi ceilalţi educatori: „dacă inima lor nu este încălzită de Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot încălzi inimile celorlalţi, ale copiilor, tinerilor şi adulţilor? Nu e îndeajuns să citeşti Sfintele Scripturi, trebuie să-l asculţi pe Isus care vorbeşte prin acestea: este Isus cel care vorbeşte în Scripturi”. Şi referindu-se la toate componentele poporului lui Dumnezeu, Papa a spus:
● „Trebuie să fim antene care primesc, reglate pe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a fi antene care transmit. Se primeşte şi se transmite. Duhul lui Dumnezeu este cel care face vii Scripturile, le face înţelese în profunzime, în adevărata şi deplina lor semnificaţie”.

Al doilea cuvânt subliniat de Sfântul Părinte în discursul său este verbul „a merge”, specificând că pentru el acesta „este unul din cuvintele preferate când mă gândesc la creştin şi la Biserică”. Spunând că facem parte dintr-un popor care merge pe cale, Papa a îndemnat preoţii să meargă împreună cu poporul lui Dumnezeu: uneori înainte, alteori în urmă, dar întotdeauna împreună.
● „Aici mă gândesc din nou la voi, preoţii, şi lăsaţi-mă să mă includ şi eu între voi. Ce este mai frumos pentru noi decât să mergem împreună cu poporul nostru? Când mă gândesc la acei parohi care cunoşteau numele enoriaşilor la care mergeau să-i viziteze, la ceea ce îmi spunea unul dintre ei: «Eu ştiu până şi numele câinelui din fiecare familie» - ce frumos era!”.

Cel mai important – a reluat Papa este să mergem împreună, colaborând, ajutându-ne unii pe alţii; să ne iertăm unii pe alţii, să recunoaştem propriile greşeli şi să cerem iertare, dar şi să acceptăm scuzele celorlalţi şi să iertăm la rândul nostru:
● „Mă gândesc uneori la căsătoriile care după atâţia ani se desfac. Se spune: «Nu ne mai înţelegem, ne îndepărtăm…» Dar – a reluat Papa – poate că n-au ştiut să-şi ceară iertare la timp. Poate n-au ştiut să ierte la timp. Soţilor recent căsătoriţi eu le dădeam întotdeauna sfatul următor: «Certaţi-vă cât vreţi. Dacă zboară farfuriile, lăsaţi-le! Dar nu încheiaţi niciodată ziua fără a vă împăca, niciodată!» Şi dacă într-o căsnicie unul învaţă să spună «Iartă-mă, eram obosit», sau să facă chiar şi numai un mic gest – aceasta înseamnă pacea şi a doua zi se reia viaţa. Acesta este un frumos secret, acesta evită despărţirile dureroase. Cât este de important să mergem uniţi, fără a fugi înainte, fără nostalgii faţă de trecut. Şi în timp mergem împreună, se vorbeşte, se povesteşte, se creşte ca familie. (…) N-aş vrea să ating aici tema bârfelor dar voi ştiţi că bârfele dezbină întotdeauna, nu-i aşa?”.

În fine, al treilea cuvânt al Papei, la întâlnirea din catedrala Sf. Rufin, vineri, la Assisi: a vesti, a duce Vestea cea Bună până la periferii. Făcând referinţă la activitatea de păstor de suflete la Buenos Aires, Papa Francisc a subliniat „importanţa de a ieşi pentru a merge în întâmpinarea celuilalt, în periferii, care sunt locuri dar sunt mai ales persoane aflate în situaţii speciale de viaţă”.
● „Este cazul diecezei pe care o aveam înainte, cea de Buenos Aires. O periferie care mă făcea să sufăr mult era să văd în familiile de nivel mediu copii care nu ştiau să-şi facă semnul Crucii. Este şi aceasta o periferie! Eu vă întreb: aici, în această dieceză, sunt copii care nu ştiu să-şi facă semnul Crucii? Gândiţi-vă! Dar şi acestea sunt adevărate periferii existenţiale, în care Dumnezeu nu este”.

Pe de altă parte, a continuat Papa, într-o dieceză „există zone întregi care riscă să fie uitate, departe de lumina reflectoarelor. Dar există şi persoane, realităţi umane care efectiv sunt marginalizate, dispreţuite, după cum există şi persoane care din punct de vedere fizic se află aproape de «centru» dar spiritual sunt departe”.

De aici, sublinierea finală a Papei: „Nu vă fie teamă să ieşiţi şi să mergeţi în întâmpinarea acestor persoane, în aceste situaţii. Nu vă lăsaţi blocaţi de prejudecăţi, de obişnuinţe, rigidităţi mentale sau pastorale, de celebrul «aşa s-a făcut dintotdeauna». Dar putem merge în periferii numai dacă ducem Cuvântul lui Dumnezeu în inimă şi mergem împreună cu Biserică, asemenea Sf. Francisc. Altfel, vom duce altora doar pe noi înşine, nu Cuvântul lui Dumnezeu. Or, aceasta nu e bine, nu foloseşte nimănui! Nu noi suntem cei care mântuim lumea, Domnul este cel care o mântuieşte!”

(rv – A. Dancă)