Au căzut ziduri şi bariere, dar lumea continuă să aibă nevoie de pace: Papa Francisc, la 50 de ani de la enciclica „Pacem in Terris”

RV 03 oct 2013. „Seminţele de pace aruncate de Fericitul Ioan al XXIII-lea au adus roade dar, cu toate că au căzut ziduri şi bariere, lumea continuă să aibă nevoie de pace”: a spus Papa Francisc primind joi în audienţă participanţii la manifestările prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la promulgarea enciclicei „Pacem in terris” a papei Ioan al XXIII-lea. Participanţii erau însoţiţi de card. Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical „Justitia et Pax”.

În cuvântul său, Papa a remarcat că Providenţa a făcut în aşa fel încât această întâlnire comemorativă dedicată istoricei enciclice, promulgată la 11 aprilie 1963 de papa Ioan al XXIII-lea, să aibă loc la scurt timp după anunţul canonizării sale.

Timpul în care a fost promulgată „istorica enciclică”, a continuat Papa Francisc, era bântuit de vânturile aşa numitului „război rece”. „La sfârşitul anului 1962 omenirea s-a aflat pe marginea unui conflict atomic mondial şi Papa a înălţat un dramatic şi viguros apel la pace, adresându-se celor care aveau răspunderea puterii cu următoarele cuvinte: «Cu mâna pe conştiinţă, să asculte strigătul îndurerat care din toate punctele planetei, de la copii nevinovaţi la cei bătrâni, de la persoane la comunităţi, se ridică spre cer: Pace, pace!» (Radiomesaj, 25 octombrie 1962). Era un strigăt adresat oamenilor, dar şi o rugăminte adresată Cerului. Dialogul care atunci a început cu greu între marile blocuri contrapuse a dus, în timpul pontificatului unui alt Fericit, Ioan Paul al II-lea, la depăşirea acelei faze şi la deschiderea de spaţii de libertate şi dialog”. Continuă Papa Francisc:
● „Seminţele de pace aruncate de Fericitul Ioan al XXIII-lea au adus roade. Şi totuşi, cu toate că au căzut ziduri şi bariere, lumea continuă să aibă nevoie de pace iar apelul (enciclicei) «Pacem in terris» rămâne profund actual”.

Papa Francisc a spus că documentul predecesorului său a vrut să aducă în atenţia tuturor fundamentul pe care se poate construi pacea. „Acesta constă în originea divină a omului, a societăţii şi a autorităţii, origine care solicită indivizii, familiile, diferitele grupuri sociale şi statele să trăiască raporturi de dreptate şi solidaritate. Este îndatorirea tuturor oamenilor, aşadar, să construiască pacea, după exemplul lui Isus Cristos, prin aceste doi căi: să promoveze şi să practice dreptatea, prin adevăr şi iubire; să contribuie, fiecare după posibilităţi, la dezvoltarea umană integrală, după logica solidarităţii”.
● „Privind la realitatea noastră actuală, mă întreb dacă am înţeles această lecţie a enciclicei «Pacem in terris». Mă întreb dacă cuvintele dreptate şi solidaritate sunt prezente numai în dicţionarul nostru sau dacă toţi lucrăm pentru a deveni realitate. Enciclica Fericitului Ioan al XXIII-lea ne aminteşte în mod clar că adevărata pace şi armonia nu pot exista dacă nu lucrăm pentru o societate mai justă şi solidară, dacă nu depăşim egoismele, individualismele şi interesele de grup, şi aceasta, la toate nivelurile”.

Dar, s-a întrebat Pontiful, „ce consecinţe aduce cu sine originea divină a omului, a societăţii şi a autorităţii? Enciclica «Pacem in terris» focalizează o consecinţă de bază: valoarea persoanei, demnitatea oricărei fiinţe umane, de promovat, respectat şi tutelat întotdeauna. Şi nu trebuie garantate numai principalele drepturi civile şi politice – afirmă Fericitul Ioan al XXIII-lea în enciclică – dar trebuie să se ofere fiecăruia şi posibilitatea de a avea acces efectiv la mijloacele esenţiale de subzistenţă, la hrană, apă, casă, îngrijiri sanitare, instrucţiune şi posibilitatea de a forma şi a susţine o familie. Acestea sunt obiective care au o prioritate inderogabilă în acţiunea naţională şi internaţională, şi exprimă bunătatea acesteia. De acestea depinde o pace durabilă pentru toţi. Este la fel de important să-şi găsească spaţiu şi acea gamă variată de asociaţii şi corpuri intermediare care, în logica subsidiarităţii şi în spiritul solidarităţii, să urmărească atingerea acestor obiective. Desigur, enciclica afirmă obiective şi elemente care de acum au intrat în modul nostru de gândire dar – a continuat Papa - trebuie să ne întrebăm: sunt astfel cu adevărat în realitate? După 50 de ani, acestea se pot constata în dezvoltarea societăţilor noastre?”

Enciclica Pacem in terris nu şi-a propus să afirme că este datoria Bisericii să dea indicaţii concrete asupra unor teme care, în complexitatea lor, trebuie să fie obiectul unor libere discuţii. „În materii politice, economice şi sociale, nu dogma este cea care trebuie să indice soluţiile practice; acestea trebuie să vină, mai degrabă, prin dialog, ascultare, răbdare, respectul celuilalt, sinceritate şi chiar disponibilitatea de a-şi schimba părerea. În cele din urmă, apelul la pace al lui Ioan al XXIII-lea în 1962 urmărea să orienteze dezbaterea internaţională pe baza acestor virtuţi”.

În acest sens, Sfântul Părinte a remarcat că principiile fundamentale din enciclica «Pacem in terris» pot călăuzi cu folos analiza şi dezbaterile noilor chestiuni ("res novae"), care au atras interesul actualului simpozion. Dintre acestea, Papa a menţionat „urgenţa educativă, influenţa mijloacelor de comunicare în masă asupra conştiinţelor, accesul la resursele pământului, folosirea bună sau rea a rezultatelor dobândite de cercetările biologice, cursa înarmării şi măsurile de securitate naţională şi internaţională”.
● „Criza economică mondială, simptom grav al lipsei de respect pentru om şi adevăr cu care au fost luate deciziile din partea guvernelor şi a cetăţenilor, o spun cu claritate. Enciclica «Pacem in terris» trasează o linie care merge de la pacea de construit în inima oamenilor la o regândire a modelului nostru de dezvoltare şi acţiune la toate nivelurile, pentru ca lumea noastră să fie o lume de pace. Mă întreb dacă suntem dispuşi să răspundem la această invitaţie".

Papa a făcut referinţă în discursul său şi la drama naufragiului care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în largul insulei italiene Lampedusa, în care sute de emigranţi şi-au pierdut viaţa:
● "Şi vorbind de pace, de criza economică mondială inumană, care este un simptom grav al lipsei de respect faţă de om, nu pot să nu amintesc, cu mare durere, numeroasele victime provocate de al nu ştiu câtelea naufragiu care s-a întâmplat astăzi în largul insulei Lampedusa. Îmi vine să spun cuvântul «ruşine». E o ruşine! Să ne rugăm împreună la Dumnezeu pentru cei care şi-au pierdut viaţa - bărbaţi, femei şi copii - pentru rudele lor şi pentru toţi cei refugiaţi. Să ne unim eforturile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete! Numai prin colaborarea determinată a tuturor se poate contribui la prevenirea lor!”

„Fecioara Maria, Regina păcii” – a încheiat Pontiful – „să ne ajute să primim întotdeauna în noi pacea, care este darul lui Cristos cel Înviat, şi să lucrăm întotdeauna cu dăruire şi creativitate pentru binele comun”.

(rv – A. Dancă)