Cateheţii, mărturisitori creativi ai Evangheliei, nu statui de muzeu: Papa Francisc

RV 28 sep 2013. A porni din nou de la Cristos, a stabili o lungă familiaritate cu El, a fi asemenea Lui pentru a merge împreună cu El la periferiile existenţei: este, pe scurt, mandatul încredinţat de Papa Francisc celor aproximativ 2 mii de cateheţi, vineri seară în Aula Paul al VI-lea, care participă până duminică la Congresul Internaţional despre Cateheză. Evenimentul este organizat la Roma de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări cu ocazia Anului Credinţei.

Congresul cateheţilor se încheie duminică, la Sf. Liturghie prezidată de Papa Francisc în Piaţa San Pietro începând cu ora 10.30. Ritul sacru poate fi urmărit în direct de pe pagina noastră internet, accesând fereastra live VaticanPlayer.

A-i ajuta pe copii, tineri şi adulţi să-l cunoască şi să-l iubească tot mai mult pe Isus Cristos – a explicat la audienţă Papa Francisc, spunând că se consideră la rândul său un catehet – este una din aventurile educative cele mai frumoase. În acest fel se construieşte Biserica, a spus Sfântul Părinte, dar e necesar „a fi” cateheţi mai înainte chiar de „a face” cateheză sau de a lucra în acest domeniu.

Papa Francisc l-a citat în discursul său pe Benedict al XVI-lea: „Biserica nu creşte prin activităţi de prozelitism, ceea ce atrage este mărturia”. Pentru a evidenţia rolul cateheţilor, Papa a făcut recurs şi la îndemnul Sf. Francisc de Assisi care spunea: „predicaţi Evanghelia dacă e necesar prin cuvinte dar mai întâi prin mărturie”. Sfântul Părinte a spus cateheţilor că mărturia lor trebuie să fie de aşa natură încât „lumea să citească Evanghelia în viaţa voastră”.

Pentru a porni din nou de la Cristos este nevoie de lungă familiaritate cu El, de a se lăsa atinşi de privirea sa: faptul că „El te priveşte este mult mai important decât titlul de catehet”. Desigur, a recunoscut, aceasta presupune o cale de străbătut toată viaţa, ţinând cont că mare parte din cateheţi sunt taţi şi mame ale căror obligaţii de familie nu sunt întotdeauna compatibile cu viaţa contemplativă:
● „Slavă Domnului, nu este necesar să facem toţi în acelaşi fel. În Biserică există o mare varietate de vocaţii şi de forme spirituale. Important este să găseşti modul potrivit pentru a sta cu Domnul: aceasta e posibilă în orice stare de viaţă”.

Cine-l pune pe Cristos în centrul vieţii sale – a continuat Sf. Părinte – se de-centrează şi se deschide faţă de ceilalţi într-un dinamism de iubire a cărei mişcare se aseamănă cu ritmul de contracţie şi decontracţie a inimii. „Inima catehetului trăieşte întotdeauna această mişcare de sistolă şi diastolă: uniunea cu Isus şi întâlnirea cu celălalt. Sistolă-diastolă. Dacă lipseşte una din aceste două mişcări, inima nu mai bate, nu mai trăieşte”.

Conţinutul catehezei – kerygma sau vestirea morţii şi învierii lui Cristos – este un dar. „Catehetul este conştient că a primit un dar, darul credinţei, şi îl dă în dar celorlalţi. Dându-l altora, catehetul nu păstrează pentru sine un comision: tot ceea ce primeşte, îl dă. Aici nu este o afacere, este un dar sută la sută, un dar primit şi transmis”.

Logica darului generează la rândul său dorinţa misiunii. Papa a îndemnat cateheţii să nu le fie teamă să meargă împreună cu Isus în periferiile existenţei. Sf. Părinte a citat, în această privinţă, exemplul profetului Iona din Vechiul Testament. Trimis de Dumnezeu să predice în cetatea Ninive, profetul se înspăimântă de misiunea primită pentru că aceasta îi cerea să iasă din schemele lui de gândire şi să meargă la periferiile lumii pe care o cunoştea. Pentru a fi credincioşi mandatului primit e necesar să ştim să schimbăm:
● „Dacă un catehet se lasă stăpânit de teamă, este un fricos. Dacă un catehet stă cuminte la locul lui, ajunge statuie de muzeu. Dacă un catehet e rigid, devine hârtie creponată şi steril. Vă întreb: cine dintre voi vrea să fie fricos, statuie de muzeu sau steril?”

Multă creativitate, aşadar, şi nici o teamă în a ieşi din propriile scheme: aceasta trebuie să caracterizeze un catehet. Când rămânem închişi în modul nostru de gândire, în grupurile, parohiile şi mişcările noastre bisericeşti, suntem în pericolul prin care trece orice persoană care stă mereu închisă în cameră: se îmbolnăveşte.
● „Prefer de o mie de ori un catehet care are curaj şi îşi asumă riscul de a ieşi decât un catehet care studiază mult şi ştie totul dar rămâne mereu închis şi bolnav”.

Certitudinea care trebuie să însoţească un catehet, a continuat Papa este faptul că Isus merge alături de noi, merge chiar înaintea noastră. Şi „când ne gândim că trebuie să mergem departe, la periferii îndepărtate, Isus este deja acolo”. Şi cuvântul „periferii” nu trebuie să ne trimită cu gândul doar la un teritoriu îndepărtat. „Una din periferiile care îmi provoacă multă durere – a spus Papa – este aceea a copiilor care nu ştiu să facă semnul Crucii”.

Aici, serviciul audio:

(rv – P. Ondarza – A. Dancă)