2013-09-12 18:07:06

Calendarul celebrărilor prezidate de Papa Francisc până la încheierea Anului Credinţei


(RV 12 sep 2013) A fost publicat calendarul celebrărilor liturgice prezidate de Papa Francisc până la sfârşitul lunii noiembrie. RealAudioMP3


Duminică, 22 septembrie, Papa va celebra Sf. Liturghie la Sanctuarul Preasfintei Fecioare Maria de la „Bonaria” în cadrul vizitei pastorale la Cagliari, în Sardinia.

Pe 29 septembrie, Sfântul Părinte celebrează Sf. Liturghie în Piaţa San Pietro din Roma cu ocazia Zilei Cateheţilor, inclusă în calendarul Anului Credinţei.

Luni, 30 septembrie, de la ora 10.00 va avea loc consistoriul pentru unele cauze de canonizare. Cu această ocazie Papa Francisc va anunţa data în care Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea vor fi proclamaţi sfinţi.

Vineri, 4 octombrie, vizita pastorală la Assisi. La ora 11.00 Papa celebrează Sf. Liturghie la Conventul dedicat slujitorului exemplar al săracilor, al cărui nume Francisc, şi l-a ales la începutul pontificatului.

Pe 12 octombrie, sâmbătă, de la ora 17.00, Sfântul Părinte va prezida Rugăciunea mariană în Piaţa Sf. Petru, unde duminică, 13 octombrie, va celebra Sf. Liturghie cu ocazia Zilei Mariane în Anul Credinţei.

Duminică, 27 octombrie, tot în faţa Bazilicii Sf. Petru din Roma, de la 10.30, Papa Francisc va celebra Sf. Liturghie cu ocazia Zilei Familiei.

Vineri, 1 noiembrie, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, va celebra Sf. Liturghie la Cimitirul Verano, de la ora 16.00.

Pe 2 noiembrie, comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi, Papa merge la Grotele Vaticane de la ora 18.00 unde se va ruga pentru Pontifii defuncţi.

Luni, 4 noiembrie, la ora 11.30 în Bazilica Sf. Petru Pontiful va celebra Sf. Liturghie pentru cardinalii şi episcopii decedaţi în ultimul an.

Duminică, 24 noiembrie, sărbătoarea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, Papa Francisc va celebra Sf. Liturghie în Piaţa San Pietro cu ocazia încheierii Anului Credinţei.


(RV - A.C. Hrişman)







All the contents on this site are copyrighted ©.