2013-09-10 11:34:46

Să nu ne ruşinăm să-l vestim pe Cristos: Papa, la Sf. Liturghie


RV 10 sep 2013. Creştinii sunt chemaţi să-l vestească pe Cristos fără teamă, fără a se ruşina şi fără tendinţa triumfalismului: a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată marţi dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Pontiful a evidenţiat riscul de a deveni creştini fără credinţă în înviere şi a subliniat că centrul şi speranţa vieţii noastre este Cristos cel viu.

Isus este Învingătorul, Cel care a învins moartea şi păcatul. Preluând cuvintele primei lecturi a Sfintei Liturghii – din Scrisoarea Sf. Apostol Paul către Coloseni (2,6-15) – Papa a evidenţiat îndemnul Apostolului de a merge împreună cu Isus, înrădăcinaţi în El şi clădiţi pe Isus, pe biruinţa sa, tari în credinţă”.

Acesta este punctul cheie: Isus a înviat. Dar, a observat Pontiful, nu este întotdeauna uşor să înţelegem acest adevăr. De exemplu, atunci când Apostolul Paul s-a adresat grecilor din Atena, a fost ascultat cu atenţie numai până când a venit vorba de înviere. „Aceasta ne trezeşte teamă, mai bine să o lăsăm acolo unde e”. Episodul din Atena ne pune şi astăzi pe gânduri:
● „Există mulţi creştini fără Înviere, creştini fără Cristos înviat. Ei îl însoţesc pe Isus până la mormânt, plâng după El, ţin mult la El, dar numai până acolo. Gândindu-mă la atitudinea creştinilor fără Cristos înviat, eu i-am întâlnit pe trei dintre ei: pe cei fricoşi, creştini cărora le este teamă; pe cei ruşinoşi, cărora le este ruşine; în fine, pe cei triumfalişti. Aceştia trei nu l-au întâlnit pe Cristos înviat!”.

„Cei fricoşi” sunt ca ucenicii din dimineaţa învierii, cei care pleacă la Emaus pentru că le este frică. Apostolii, a continuat Papa, se închid în cenaclu de frica iudeilor, chiar şi Maria Magdalena plânge pentru că au luat trupul Domnului şi nu ştie unde l-au dus. „Aşa sunt cei fricoşi”, a observat Papa, „se tem să se gândească la înviere”. E ca şi cum ar fi rămas blocaţi „la prima parte a partiturii”, „ne este teamă de Cel înviat”.

Vin, apoi, „cei ruşinoşi”. „A mărturisi că Cristos a înviat – a reluat Papa – te face să te ruşinezi un pic în această lume”, care „a progresat atât de mult în domeniul ştiinţelor”. Sf. Paul le spune acestor creştini să fie atenţi ca nimeni să nu le fure minţile cu filosofia şi cuvintele goale bazate pe tradiţiile omeneşti. Acestora – a spus Papa – le este ruşine să spună că Cristos, cu trupul său, cu rănile sale, a înviat din morţi.

În fine, este grupul creştinilor care „înăuntrul lor cred în Cel înviat şi vor să-şi însuşească o înviere mai măreaţă decât cea adevărată. Sunt creştinii „triumfalişti”:
● „Ei nu cunosc cuvântul «triumf», spun doar «triumfalism», pentru că au într-un fel un complex de inferioritate şi vor să facă ceva. Când ne uităm la aceşti creştini, vedem că au atâtea atitudini triumfaliste - în viaţa lor, în discursurile lor şi în activitatea lor pastorală, în liturgie, în atâtea lucruri – pentru că în adâncul lor nu cred cu adevărat în Cel înviat. El este Biruitorul, Cel înviat. A învins. De aceea, fără teamă, fără frică, fără triumfalisme, privind numai la Domnul înviat, la frumuseţea sa, să punem degetul în rănile şi în coasta sa”.

Acesta este mesajul pe care apostolul Paul îl transmite Bisericii de astăzi: Cristos este totul, este totalitatea şi speranţa noastră, pentru că El este Mirele, este Biruitorul.

În Evanghelia zilei se vorbeşte de o mare mulţime de oameni care merg să-l asculte pe Isus, iar printre ei sunt mulţi bolnavi care doresc să-l atingă, pentru că din El „ieşea o putere care-i vindeca pe toţi”:
„Credinţa noastră, credinţa în Cel înviat: El învinge lumea! Să mergem la El şi, asemenea acestor bolnavi, să ne lăsăm atinşi de El, de puterea lui, pentru că El este cu oase şi carne, nu este o idee spirituală ambulantă. El este viu. A înviat cu adevărat. Şi în acest fel, a învins lumea. Domnul să ne dăruiască harul de a înţelege şi a trăi acest adevăr!

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.