2013-09-05 13:30:54

Papa îi scrie preşedintelui Vladimir Putin cu ocazia G20: nu există creştere economică fără pace


RV 05 sep 2013. Papa Francisc a trimis o scrisoare preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care, începând de joi, găzduieşte şi prezidează summit-ul de la Sankt-Petersburg al ţărilor din grupul G20, primele 20 de economii mai dezvoltate, însumând două treimi din populaţie şi 90% din PIB-ul mondial. Pe agenda oficială a reuniunii, creşterea economiei şi combaterea evaziunii fiscale.

Deşi summit-ul „nu are ca scop principal securitatea internaţională”, observă Suveranul Pontiful în scrisoare, reuniunea de la Sankt-Petersburg „nu poate să nu ţină cont de situaţia din Orientul Mijlociu, în special din Siria. Din păcate”, se citeşte în scrisoarea Papei adresată lui Vladimir Putin, „e dureros să vezi că prea multe interese de parte au avut întâietate de când a început conflictul sirian, blocând găsirea unei soluţii care să evite masacrul inutil la care asistăm. Liderii Statelor din G20”, este îndemnul Sfântului Părinte, „să nu rămână inerţi în faţa dramelor pe care populaţia siriană le trăieşte de prea multă vreme şi care riscă să aducă noi suferinţe într-o regiune atât de încercată şi care are atâta nevoie de pace. Dumneavoastră tuturor, şi fiecăruia în parte, vă adresez un stăruitor apel de a ajuta la găsirea unor căi prin care să se depăşească diversele contrapoziţii şi să se renunţe la pretenţia zadarnică a unei soluţii militare. Să fie, mai degrabă, o nouă angajare de a căuta cu determinare şi curaj o soluţionare paşnică, prin dialog şi negocieri între părţile interesate, cu sprijinul concertat al Comunităţii Internaţionale. În plus, este o datorie morală pentru fiecare guvern din lume să sprijine orice iniţiativă menită să promoveze asistenţa umanitară a celor care suferă în interiorul şi în afara ţării din cauza conflictului”.

„Contextul actual de strânsă interdependenţă”, continuă Suveranul Pontif în scrisoarea sa, „cere un cadru financiar mondial cu reguli proprii juste şi clare, pentru a se ajunge la o lume mai echitabilă şi solidară, în care să fie posibil să se învingă foamea, să se ofere tuturor un loc de muncă demn, o locuinţă decentă şi asistenţa sanitară necesară. Preşedinţia Dumneavoastră a grupului G20 pentru anul în curs şi-a asumat angajamentul de a consolida reforma organizaţiilor financiare internaţionale şi de a crea un consens cu privire la standardele financiare adecvate circumstanţelor actuale. Cu toate acestea, economia mondială se va putea dezvolta cu adevărat în măsura în care va fi capabilă să permită o viaţă demnă pentru toate fiinţele umane, de la cei mai bătrâni la copiii ce sunt încă în sânul mamei, nu doar pentru cetăţenii ţărilor membre din grupul G20, dar pentru toţi locuitorii planetei, chiar şi pentru cei care se află în situaţii sociale mai grele sau în locurile mai îndepărtate”.

„În această optică”, afirmă Papa Francisc, „este lămurit că în viaţa popoarelor conflictele armate constituie întotdeauna negarea deliberată a oricărei înţelegeri internaţionale posibile, cauzând dezbinări profunde şi răni dureroase, care au nevoie de ani îndelungaţi pentru a se închide. Războaiele constituie refuzul practic de a se angaja pentru a atinge marile obiective economice şi sociale pe care şi le-a propus Comunitatea Internaţională, cum ar fi, de exemplu, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Din nefericire, numeroasele conflicte armate care şi astăzi afectează omenirea ne prezintă, zi de zi, o imagine dramatică de sărăcie, foame, boală şi moarte. Într-adevăr, fără pace nu există dezvoltare economică. Violenţa nu duce niciodată la pace, condiţie necesară pentru dezvoltare”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.