Rosmini şi Newman, „părinţi conciliari”

RV 01 sept 2013. S-a încheiat sâmbătă la Stresa, în nordul Italiei, al 14-lea curs din seria „Simpozioanele Rosminiene”. În Anul Credinţei şi la 50 de ani de la începerea Conciliului Vatican II, lucrările simpozionului au avut ca temă „Rosmini şi Newman, Părinţi Conciliari”. Numeroase, intervenţiile vorbitorilor, care au atins anticipările unor teme îndrăgite de cei doi mari gânditori catolici şi preluate în documentele Conciliului Vatican al II-lea. Simpozionul a fost găzduit de Sala de Conferinţe de pe Colle Rosmini din Stresa şi organizat de Centrul Internaţional de Studii Rosminiene.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, penultima zi a lucrărilor a avut o tonalitate feminină. A vorbit mai întâi profesoara Serenella Armellini, cu o temă intitulată „Primatul virtuţii şi al meritului în exerciţiul libertăţilor civile, morale şi religioase”. Referindu-se la dreptul subzistent, prof. Armellini a evidenţiat şi câteva aberaţii caracteristice timpului nostru precum: lăcomia dreptului, a legalului care domină juridicul, în fine, chipul demoniac al puterii care goleşte conţinutul binelui comun.

A doua dezbatere a zilei a pornit de la conferinţa profesoarei Carmelina Chiara Canta, despre „Femeile şi Conciliul Vatican II: de la statutul de auditoare la cel de teolog”. Subliniind prezenţa femeilor la lucrările conciliare, prof. Canta a spus că al Doilea Conciliu din Vatican a fost cu siguranţă „mai feminin, mai primitor şi mai tolerant”. Prezentând, în fine, un sondaj despre femeile-teolog din Italia, profesoara a spus că deschiderea facultăţilor teologice, din 1965, faţă de femei, este una din consecinţele Conciliului Vatican II.

Nu mai puţin interesante au fost temele din ultima zi a lucrărilor. Dezbaterile din cursul dimineţii au pornit de la tema prezentată de Luigi Alici: „Săracă, dar liberă. Biserica şi profeţia neîmplinită a Conciliului”. Profesor de filozofie morală, Alici este cunoscut şi pentru studiile sale despre Sfântul Augustin. La conferinţa prezentată, profesorul a făcut referinţă la câteva mituri frecvente din gândirea contemporană precum mitul neputinţei omului în faţa complexităţii omenirii, care a înlocuit mitul atotputerniciei constructive; mitul indiferenţei şi al autonomiei, cultul simultaneităţii şi idolatria imediatului. Trăim cufundaţi într-o realitate care se prezintă drept „o criză într-o criză” şi există impresia că fiecare trebuie să ducă povara vieţii de unul singur.

Un alt aspect luat în considerare ca indiciu de pierdere a civilizaţiei este creşterea tribalismului, care amestecă solidaritatea faţă de cel considerat asemănător în virtutea apartenenţei şi agresivitatea faţă de cel diferit. Îndemnul vorbitorului, luat din documentele Conciliului, este de a vedea spaţiul şi timpul cu ochi noi, pentru a merge pe calea cea îngustă care evită două ispite: catastrofismul, pe de o parte, iar pe de alta, obişnuinţa exprimată prin imobilism.

Credinţa în Cristos, a mai spus profesorul, trebuie să aibă capacitatea de a se confrunta cu istoria, de a merge dincolo de suprastructuri, de a decongela indiferenţa dominantă pentru a regăsi gustul binelui şi al viitorului. Aceasta presupune răbdarea de a construi relaţii, de a regândi modelele de coexistenţă şi de a proiecta noi anotimpuri de aruncat sămânţa.

Vorbind despre Papa Francisc, prof. Alici a subliniat, în fine, necesitatea unui model de sărăcie evanghelică în care se evidenţiază forţa mărturisitoare a gesturilor. Papa aduce aminte tuturor de importanţa milostivirii, fără de care nimeni nu poate să pătrundă într-o lume plină de oameni răniţi, şi de necesitatea comuniunii, care se exprimă în respectul faţă de persoană şi în relaţia dintre persoane.

A doua conferinţă din ultima zi a simpozionului rosminian a fost prezentată de Flavio Felice, profesor de istoria doctrinelor economice la Universitatea Pontificală Lateranense, din Roma. Vorbind pe tema „Personalismul liberal şi Conciliul Vatican II”, prof. Felice a evidenţiat raportul dintre liberalism şi creştinism. Printre aspectele menţionate se numără noţiunea binelui comun, material şi spiritual; subsidiaritatea şi justiţia; doctrina socială şi dreptul natural. În această privinţă, Statul este aria în care autorităţile îşi pot desfăşura activitatea, iar Societatea este aria libertăţii. În diferite pasaje ale conferinţei sale, vorbitorul a precizat că adevăratele responsabilităţi nu sunt colective ci ale persoanelor: „cel care acţionează este întotdeauna omul”.

Simpozionul s-a încheiat cu un spaţiu de dezbateri libere şi salutul pr. Umberto Muratore. În curând conferinţele simpozionului vor fi disponibile, în formă nedefinitivă, pe pagina internet www.rosmini.it.

„Simpozioanele Rosminiene” cultivă interesele culturale şi ecleziale lansate de Antonio Rosmini, preot, italian, care a murit în 1855 după un lung şi pasionant apostolat pe terenul culturii şi al carităţii. Scrierile sale au anticipat cu câteva decenii problematicile modernităţii, fapt care i-a atras multă suferinţă şi neînţelegere. Beatificarea sa a fost aprobată în 2006 de Benedict al XVI-lea, fiind pomenit în calendarul roman sau latin la 1 iulie, ziua naşterii sale pentru cer. În Scrisoarea Apostolică prin care Papa Benedict a aprobat cultul public faţă de noul Fericit, citim că Antonio Rosmini, preot, „alimentându-se din Înţelepciunea Dumnezeiască, s-a dăruit cunoaşterii adânci a tainelor lui Dumnezeu şi ale omului, consumându-şi existenţa în slujirea pastorală”.

Rosmini era considerat de unii contemporani „una din cele şase, şapte mari inteligenţe ale umanităţii”. La rugăciunea „Angelus” din ziua beatificării preotului Antonio Rosmini (18 noiembrie 2007), Benedict al XVI-lea spunea: „Exemplul lui să ajute Biserica să crească în convingerea că lumina raţiunii umane şi lumina harului, atunci când merg împreună, devin izvor de binecuvântare pentru persoana umană şi pentru societate”.

(rv – A. Dancă)