ÎPS Robu, în L’Osservatore Romano: Vladimir Ghika, principe prin naştere, cerşetor din iubire

(RV 30 aug 2013) „Vladimir nu avea să piardă niciodată din vedere ‘sărutul’ constant al lui Dumnezeu dat omenirii. Şi atunci când iubirea divină a devenit certitudine de neclintit a vieţii sale, Ghika s-a transformat într-un martor viu al lui Deus caritas est” a scris ÎPS Robu, arhiepiscop de Bucureşti, în cotidianul catolic L’Osservatore Romano pe 29 august prezentându-l pe mons. Vladimir Ghika în vederea apropiatei beatificări.


În articolul pe care l-a intitulat „Principe prin naştere, cerşetor din iubire”, ÎPS Robu a prezentat pe scurt biografia preotului bi-ritual Vladimir Ghika, amintind că acesta s-a născut într-o familie de nobili, a primit sacramentele iniţierii creştine în Biserica Ortodoxă, iar în timpul studiilor din Franţa a îmbrăţişat credinţa catolică. Studiile şi le-a perfecţionat la Roma unde a obţinut un doctorat în teologie şi unul în filozofie, dar a rămas pentru întreaga viaţă, „un spirit profund ecumenic, fidel faţă de visul unei singure turme şi un singur păstor căruia i-a dedicat întreaga viaţă”. Mai târziu a fost sfinţit preot în Arhidieceza de Paris.

Răspunzând la întrebarea „cine a fost Vladimir Ghika?”, prelatul român a spus că „înainte de toate [a fost] un mare dar pe care Dumnezeul l-a făcut poporului român şi Bisericii universale. Dacă ar trebui să-l descriu în puţine cuvinte”, continuă ÎPS Robu, „aş spune că a fost un ‘principe’ prin naştere care a urmat calea regală a Crucii, devenind prin alegere un ‘cerşetor’ din iubire faţă de Cristos, cu convingerea că nu-l iubim pe Dumnezeu aşa cum ar trebui dacă în iubirea noastră faţă de el nu reuşim să-l facem iubit şi de alţii”.

Vorbind despre vocaţia prinţului Ghika, ÎPS Robu a spus că aceasta „a fost un purtător al crucii. Dar ‘via crucis’ a sa era destinată să devină o ‘via resurrectionis’, graţie exemplului vieţii sale şi al martiriului. El a devenit un far nu numai pentru oamenii din timpul său, ci şi pentru generaţiile viitoare”.

Considerându-l un „apostol neobosit al secolului XX”, arhiepiscopul român a amintit de vasta muncă pastorală a preotului Ghika, de numeroasele sale călătoriile, în toate acestea fiind „condus de un singur gând: să facă voinţa lui Dumnezeu şi să răspundă la aşteptările sale, în dorinţa de a obţine mântuirea proprie şi a aproapelui”.

„Despre el vorbesc mai ales gesturile şi acţiunile”, continuă mons. Robu, „viaţa sa sfântă încoronată de o moarte de martir în închisoarea politică de la Jilava. Trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu care ne-a dăruit exemplul acestui ‘principe’ al carităţii a cărui învăţătură spirituală s-ar putea concentra în trei teme: viaţa mereu conştientă şi însufleţită de prezenţa reală a lui Dumnezeu, rugăciunea continuă şi ‘liturgia’ aproapelui. Convingerea sa de fier era că ‘nimic nu ne poate apropia mai mult de Dumnezeu decât aproapele’. Trebuie amintit că apostolatul principal căruia i s-a dedicat a fost acela de a readuce sufletele rătăcite la casa Tatălui şi pentru a îndeplini această misiune n-a ţinut cont nici de distanţele geografice, nici de starea socială, nici de naţionalitate”.

Nu în cele din urmă, prelatul român a reamintit că Papa Pius al XI-lea îl chema pe Vladimir Ghika „marele vagabond apostolic”, acelaşi Papă conferindu-i posibilitatea celebrării oficiilor liturgice şi în ritul bizantin.

Articolul poate fi citit în întregime pe ercis.ro şi arcb.ro, traducerea în limba română fiind realizată de pr. Mihai Pătraşcu.

(RV - A.C. Hrişman)