2013-08-20 18:38:14

Creştinii din Egipt, ameninţaţi de extremiştii islamici: episcopul catolic de Luxor


RV 20 aug 2013. „Plâng pentru atâta lume simplă, musulmani şi creştini, care locuieşte în satele din zonă, care nu mai au mijloace de subzistenţă pentru că rezervele alimentare sunt pe terminate iar lumea se teme să iasă din casă. Nici cei mai înstăriţi nu pot cumpăra hrană, toate magazinele sunt închise. Aş vrea să merg la ei să-i ajut, dar nu pot pentru că şi eu sunt constrâns să rămân încuiat în casă”: a spus la agenţia Fides episcopul catolic de Luxor, mons. Youhannes Zakaria, care vineri, 16 august, în ziua protestelor organizate de Frăţietatea Musulmană, a fost victima unei încercări de agresiune. „Susţinătorii fostului preşedinte Morsi, după ce au fost îndepărtaţi din centrul oraşului Luxor, au venit sub ferestrele episcopiei strigând «Moarte creştinilor!». Din fericire, poliţia a sosit la timp şi am scăpat cu viaţă. Casa este supravegheată acum de două maşini blindate ale poliţiei”, continuă episcopul de Luxor.

„Aici situaţia este critică, chiar dacă nu e atât de gravă precum în sudul ţării sau la Cairo. Dar şi aici au avut loc dezordini în timpul cărora mai multe case ale creştinilor au fost arse. Într-un sat din apropiere, acum zece zile, au fost ucişi cinci creştini şi un musulman”, a spus mons. Zakaria la agenţia Fides.

Dezordinile publice au modificat şi slujbele pentru Adormirea Maicii Domnului. „Din motive de siguranţă”, a mai spus episcopul de Luxor, „am anulat slujbele pentru Adormirea Maicii Domnului, care aici se sărbătoreşte pe 22 şi nu pe 15 august. Fiecare stă închis în casă. Eu sunt închis în episcopie de circa 20 de zile. Forţele de securitate m-au sfătuit să nu ies”.

Potrivit episcopului de Luxor, campania împotriva creştinilor lansată de susţinătorii Frăţietăţii Musulmane are la bază convingerea acestora că creştinii sunt cauza depunerii lui Morsi. „E adevărat că şi creştinii au participat la demonstraţiile împotriva lui Morsi”, spune episcopul catolic, „dar au luat parte circa 30 de milioane de egipteni, din care cea mai mare parte musulmani. Atacându-i pe creştini, vor să arunce Egiptul în haos”.

Mons. Zakaria a adus şi precizări cu privire la bilanţul distrugerilor suferite de comunităţile creştine în ultimele zile. „Au fost arse mai mult de 80 de biserici şi diferite şcoli creştine”, a spus episcopul de Luxor. „Vă amintesc că Biserica Catolică are în Egipt, de la Alexandria până la Assuan, mai mult de 200 de şcoli în care elevi creştini şi musulmani frecventează aceleaşi săli de clasă. Preiau apelul Papei Francisc la rugăciune pentru pace în Egipt”, a încheiat mons. Zakaria. „Numai prin dialog şi respect reciproc vom reuşi să ieşim din această situaţie dramatică”.

(rv – Ag. Fides – A. Dancă)

La pace şi dialog face referinţă şi pr. Youannes Samir Fayez Guirguis, revenit recent din Egipt, care relansează solicitarea unei intervenţii internaţionale:
● „Noi, creştinii, nu ne temem, chiar dacă suntem cei care am plătit într-adevăr preţul cel mai mare, cu peste 82 de biserici, magazine şi şcoli distruse. Prietenii mei din Egipt mi-au povestit că fraţii noştri, vecinii noştri de casă, care sunt musulmani, mergeau în cea mai mare grabă să-i ajute pe creştini ca să-şi apere bisericile când erau atacate de aceşti terorişti. (…) Dar trebuie să spun că în Egipt suferă nu numai creştinii ci toată populaţia. Pentru a ieşi din această situaţie este nevoie de sprijinul Comunităţii internaţionale în acest războiu împotriva terorismului. Dialogul cere mai întâi respectul, iar din partea fundamentaliştilor, respect nu există”.

Care este contribuţia Bisericii Catolice în această situaţie?
● „Pentru moment, Biserica vine în ajutor, printre altele, cu un cont curent deschis pentru a susţine economia ţării. În plus, şcolile noastre sunt deschise mereu pentru toţi, cu adevărat pentru toţi, ceea ce ajută la formarea unei persoane moderate şi echilibrate, care să-i iubească pe ceilalţi şi care să colaboreze cu ceilalţi. Aceasta este, pentru moment, contribuţia noastră”.

(rv – G. Ceraso – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.