Un tweet, vasul de lut şi speranţa Papei

RV 11 aug 2013. Un simplu mesaj pe Twitter al Papei Francisc a trezit numeroase reacţii şi comentarii în presă. Ne referim la tweet-ul de vineri, trimis de la contul său @Pontifex, în care Papa afirmă: „Cu toţii suntem vase de lut, subţiri şi sărace, dar în care se află comoara imensă pe care o purtăm”.

Din comentariile inspirate de aceste câteva cuvinte, ne oprim la cel semnat de scriitorul italian Claudio Magris, publicat în ediţia de sâmbătă a cotidianului «Il Corriere della Sera» cu titlul „Speranţa într-un vas de lut” („La speranza dentro un vaso di coccio”).

„În această frază, ca şi în celelalte ale Papei, surprinzătoare şi niciodată şocante, impresionează liniştea – şi prin urmare forţa – cu care sunt arătate cu degetul slăbiciunile fundamentale şi îngrijorătoare ale vieţii, ale condiţiei umane, ale situaţiei mondiale, ale Bisericii.

Cu simplitatea celui care depune o muncă necesară, grea dar nu dramatică, Francisc pune în mişcare schimbări epocale, dar o face fără umbră de patos progresist sau angoase zbuciumate.

(…) Dacă ar fi fost Papă când cei doi astronauţi sovietici, primii pionieri ai spaţiului, au declarat patetic că nu l-au văzut pe Dumnezeu, probabil că Francisc nu ar fi reacţionat cu tristeţea cordială a lui Paul al VI-lea, ci ar fi trimis poate o telegramă să le mulţumească de confirmare, dat fiind că ar fi fost jenant dacă cei doi l-ar fi văzut pe Dumnezeu care, în schimb, nu s-a arătat niciodată Papei în mod direct şi dacă Dumnezeu ar fi fost mai uşor de văzut acolo sus – sau acolo jos, pentru a spune astfel – decât prin părţile noastre. În acest sens, Francisc s-a dovedit, până acum, extraordinar de potrivit să facă faţă la povara teribilă pe care o poartă; un adevărat mare lider «simplu ca porumbeii şi înţelept ca şerpii», după cum îndeamnă Evanghelia (cfr. Mt 10, 16) şi după cum ar trebui să fie orice lider şi, chiar mai înainte, orice om. Există o mare ironie creştină şi Papa Francisc este maestru în aceasta.

Suntem cu toţii vase de lut, ne-a amintit el, ştiind că nici el nu este altfel. Nu e lucru de nimic, pentru că lutul se rupe uşor şi ocaziile de a se lovi de obiecte tari şi colţuroase, sunt multe. Dar tonul prin care o spune, lipsit de orice optimism retoric, ajută la continuarea drumului nostru ciudat fără a ne preocupa mult de loviturile primite şi fără a ne măcina existenţa prin teama continuă de finalul în care riscăm ne facem bucăţi. Şi aceasta, pentru că prin cuvintele sale, Papa face să se simtă concret semnificaţia şi valoarea care există în orice vas fragil de lut, în fiecare dintre noi, şi pe care finalul nu o zădărniceşte. Sunt adevăruri care au mai fost spuse şi pe care le ştim, dar care trebuie să fie spuse din nou cu forţă şi originalitate pentru a nu se stinge, după cum este nevoie ca, din când în când, o adevărată poezie să ne ajute să regăsim culorile aurorei şi ale mării (...)”.

(rv - A. Dancă)