Edith Stein, de la „gunoiul naţiunii”, la „patroană a Europei”
RV 09 aug 2013.A o proclama pe Edith Stein co-patroană a
Europei înseamnă a pune la orizontul Bătrânului Continent „un stindard de respect,
primire şi toleranţă, pentru o societate cu adevărat fraternă”: sunt cuvintele
din documentul „Motu Proprio” prin care, la 1 octombrie 1999, Fericitul Ioan Paul
al II-lea punea Europa sub ocrotirea, printre alţii, a Sfintei Tereza Benedicta a
Crucii - Edith Stein, fiică a poporului evreu, convertită la creştinism şi martiră
la Auschwitz.
Biserica Catolică celebrează anual pe 9 august comemorarea acestei
Sfinte, spre care Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea şi-au îndreptat deseori
cuvinte de profundă admiraţie.
(insert muzical) Într-o zi oarecare,
o femeie simplă, ducând în mână coşul de cumpărături, a intrat în domul din Frankfurt,
s-a pus în genunchi şi s-a rugat câteva clipe. Fără să ştie, această femeie a schimbat
prin gestul ei viaţa unei alte femei care o privea de la distanţă. Cea care se uita
cu luare aminte era o tânără evreică. Se numea Edith Stein, proaspăt laureată cu brio
şi pasionată de filozofie. Devenind autonomă sub profil intelectual încă de la 14
ani, tot de atunci a încetat să se mai roage pentru că – îi plăcea să spună – preferă
să se bizuie mai mult pe sine decât pe Dumnezeu. Şi totuşi, imaginea acelei femei
simple, cu coşul de cumpărături care s-a oprit să se roage şi a plecat mai departe,
i-a lăsat o impresie de neşters. Mai târziu, o va explica astfel: „Aşa ceva era pentru
mine o mare noutate. În sinagogile şi bisericile protestante pe care le-am frecventat,
credincioşii merg atunci când au loc serviciile religioase. Aici, însă, o persoană
a intrat într-o biserică goală, dar o făcea firesc, ca şi cum s-ar fi dus la un colocviu
de suflet. N-am uitat niciodată acest episod”. Evreica strălucită şi, în fond, indiferentă
faţă de Dumnezeu, a atins pragul credinţei. Dar atingerea suavă devine în suflet stâncă
pentru o alegere făcută într-o noapte din 1921, când a citit viaţa Sfintei Tereza
de Avila şi, câteva luni mai târziu, la încheierea unui drum de căutare, a cerut să
fie botezată. La canonizarea ei, pe 11 octombrie 1998, Ioan Paul al II-lea rezuma
în următoarele cuvinte această perioadă din viaţa lui Edith Stein: ● „La început,
idealul ei a fost libertatea. Vreme îndelungată Edith Stein a făcut experienţa căutării.
Mintea ei nu a obosit să aprofundeze şi inima ei, să spere. A străbătut calea anevoioasă
a filosofiei cu mare înflăcărare şi la sfârşit a fost răsplătită: a cucerit adevărul,
mai mult, a fost cucerită de adevăr. A descoperit că, de fapt, adevărul avea un nume,
Isus Cristos, şi din acel moment Cuvântul întrupat a fost totul pentru ea. Pe
când era călugăriţă carmelită, privind la această perioadă a vieţii
sale, scria unei măicuţe benedictine: «Cine caută adevărul, conştient
sau inconştient, îl caută de fapt pe Dumnezeu»”.
Carmelită.
Pentru focul care ardea dintotdeauna în tânăra de origine ebraică nu erau îndeajuns
lemnele unei credinţe şovăielnice. În noua sa viaţă, Edith Stein vrea totul. Şi vrea
să dăruiască totul. În 1933 se prezintă la superioara Mănăstirii Carmelite din Köln
şi după primele voturi îşi ia numele de Sora Tereza Benedicta a Crucii. O cruce este
şi situaţia prin care trece ţara sa în aceşti ani. Oroarea izbucneşte pe 9 noiembrie
1938 - „Noaptea de cristal” - când furiile nazismului îşi arată pe faţă ura antisemită,
care ajunge să incendieze sinagogile, să ucidă şi să deporteze oameni nevinovaţi.
Edith Stein se afla într-un mare pericol drept care a fost transferată într-o mănăstire
din Olanda. Dar credinţa sa, care a depăşit deja multe obstacole, a devenit mai tare
decât frica: ● „Cu puţine zile înainte de a fi deportată, celor care se ofereau
să facă ceva pentru a o salva, călugăriţa carmelităle
răspundea: «Să nu o faceţi! De ce eu ar trebui să fac excepţie? Dreptatea nu constă
oare în faptul ca eu să nu profit de botezul meu? Dacă nu pot să împărtăşesc soarta
surorilor şi fraţilor mei, viaţa mea este, într-un anumit sens, distrusă»”.
Pe
2 august 1942 funcţionarii de la Gestapo bat insistent la poarta mănăstirii. În doar
cinci minute, sora Tereza Benedicta trebuie să se prezinte împreună cu sora ei, Rosa.
Pentru ea sunt ultimele cuvinte pronunţate de Edith Stein: «Vino, să mergem pentru
neamul nostru!». Prima etapă este lagărul de colectare de la Westerbork, alături de
mulţi alţi evrei convertiţi la creştinism. În zorii zilei de 7 august, un transport
de 987 de evrei s-a pus în mişcare cu destinaţia Auschwitz. Pe 9 august sora Tereza
Benedicta a Crucii şi sora ei, Roza, au intrat în camerele de gazare…
În faţa
plăcii comemorative de la Auschwitz s-a oprit pe 28 mai 2006 şi Benedict al XVI-lea: ●
„Ca creştină şi evreică, ea a acceptat să moară împreună cu poporul său şi pentru
el. Germanii care atunci au fost deportaţi şi au murit la Auschwitz-Birkenau, trăiseră
ca «Abschaum der Nation» - gunoiul, deşeul naţiunii. Acum, însă, noi îi recunoaştem
cu gratitudine ca martori ai adevărului şi ai binelui, care nici în poporul nostru
nu a apus. Să le mulţumim acestor oameni, pentru că nu s-au supus la
puterea răului iar acum stau în faţa noastră ca tot atâtea lumini
într-o noapte întunecoasă”.
O noapte pe care mărturia lui Edith Stein
o transformă în lumină puternică pentru mulţi, lumină care se depune în tăcere pe
taina de iubire şi durere creştină: ● „Misterul Crucii a învăluit încet, încet,
întreaga sa viaţă până la jertfa supremă. Ca mireasă pe Cruce, sora Tereza Benedicta
nu a scris numai pagini profunde despre «ştiinţa crucii», dar a străbătut până la
capăt drumul la şcoala Crucii. Mulţi dintre contemporanii noştri ar dori să reducă
la tăcere Crucea. Dar nimic nu este mai grăitor decât Crucea redusă la tăcere! Adevăratul
mesaj al durerii este o lecţie de iubire. Iubirea face roditoare durerea, iar durerea
face şi mai profundă iubirea!”.