Catehismul la 20 de ani: Viaţa veşnică

(RV 8 aug 2013) În meditaţia despre Catehism din această săptămână, prezentată la Radio Vatican în Anul Credinţei, părintele iezuit Dariusz Kowalczyk ne vorbeşte despre viaţa veşnică:


«Ultima frază a Crezului spune: „Cred în viaţa veşnică”. Pentru creştin moartea nu este sfârşitul definitiv al existenţei persoanei umane, ci mai degrabă trecerea la viaţa veşnică. Catehismul ne indică modalităţile acestei treceri.

După moarte fiecare om este judecat. „Vom fi judecaţi după iubire”, spune sf. Ioan al Crucii. „Fiecare om primeşte în sufletul său nemuritor răsplata veşnică imediat după moarte, la o judecată particulară care îi pune viaţa în relaţie cu Cristos, fie trecând printr-o purificare, fie intrând imediat în fericirea cerului, fie osândindu-se îndată pentru totdeauna” (CBC 1022).

Nu suntem capabili să ne imaginăm cerul, dar credem cuvintele Scripturii: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu constă în mâncare şi băutură, ci în dreptare, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani, 14,17). Cerul este o realitate dinamică pentru că Dumnezeu este mereu mai mare, deci întotdeauna avem ceva nou de aflat despre El.

Purgatoriul este un adevăr de credinţă cert. Dacă nu ne simţim pregătiţi să intrăm în cer, putem spera că Dumnezeu însuşi ne va purifica şi pregăti să gustăm în mod desăvârşit bunătăţile sale. Dumnezeu nu doreşte să se răzbune pentru păcatele noastre şi de aceea nu ne lasă să intrăm în cer. Nu! Aşa-numitele pedepse ale purgatoriului ne fac capabili să câştigăm cu adevărat cerul.

„Iadul constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu” (CBC 1035). Dumnezeu însă face tot posibilul pentru a-i salva pe toţi oamenii. Condamnarea este aşadar o auto-condamnare, o situaţie în care omul îi spune în mod definitiv „nu” lui Dumnezeu şi refuză milostivirea sa.

La sfârşitul lumii va exista judecata universală. Aceasta va constitui împlinirea triumfului lui Cristos: „nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21,4). Nu ştim când va fi aceasta, dar ştim că peste câteva decenii, poate peste câţiva ani vom muri şi vom păşi pragul veşniciei».


(RV – D. Kowalczyk - A.C. Hrişman)