Credinţa, cu nume şi prenume: Alessandro Volta

(RV – 4 august 2013) Rugăciunea, bateria sufletului:


„Dacă în acest Senat nu este loc pentru Domnul numit Dumnezeu, atunci nu este loc nici pentru domnul pe nume Volta". Fraza citată este atribuită fizicianului de origine italiană Alessandro Volta, numit Senator al Regatului în 1809, de către Napoleon. Faptul că marele om de ştiinţă era şi un mare om de credinţă nu este un secret, dar este mai puţin cunoscut.

La lecţiile de fizică nu ni se spune acest lucru, considerându-se probabil cu totul lipsit de importanţă faptul că inventatorul bateriei, omul de la al cărui prenume derivă cuvântul „volt", internaţional folosit pentru definirea unităţii de măsură a tensiunii electrice, era în acelaşi timp un mare om de credinţă şi rugăciune. Cel care a inventat dispozitivul capabil să producă curent electric prin intermediul unei reacţii chimice era înainte de toate un bun cunoscător al modalităţii de a produce „energie spirituală" în măsură să alimenteze credinţa, şi anume rugăciunea.

Credinţa lui Volta nu era una declamativă, emfatică. Era în schimb o credinţă practicată în mod constant, cu însufleţire, o credinţă pentru care îi era profund recunoscător lui Dumnezeu, aşa cum dă mărturie un fragment dintr-o scrisoare a sa către preotul G. Ciceri di Como, scrisoare arhivată cu numărul 1.703, în care putem citi un fragment din „profesiunea de credinţă" voltiană. „(...) mulţumindu-i fără încetare lui Dumnezeu pentru a-mi fi însufleţit o asemenea credinţă în care îmi propun să trăiesc şi să mor cu ferma speranţă de a urma viaţa eternă".

Alessandro Volta, un credincios autentic. Probabil aş fi plecat din Como, oraşul din nordul Italiei în care am făcut un scurt popas în timpul concediului, fără să aflu că Alessandro Volta era un om de credinţă. Însă, o mică placă de marmură, fixată în pavimentul domului din Como, în naveta stângă, aproape de altar, m-a ajutat să descopăr acest aspect deloc neglijabil din viaţa renumitului fizician. Placa aminteşte locul unde obişnuia să stea Alessandro Volta în timpul Sfintelor Liturghii, la care participa aproape zilnic.

După această primă „scânteie" de contact cu istoria vieţii de credinţă a inventatorului bateriei, am vrut să aflu mai multe aspecte şi, graţie muncii unor cercetători care s-au dus să caute la izvoare, precum preotul iezuit Piersandro Valzan, putem şti cu precizie cum îşi trăia credinţa Alessandro Volta.

Deşi a primit o solidă educaţie religioasă la şcoala călugărilor iezuiţi, credinţa lui Alessandro Volta de la vârsta maturităţii nu s-a limitat la a fi o simplă obişnuinţă sau un mod de a rămâne fidel stilului de viaţă în care a fost crescut. El şi-a hrănit credinţa cu meditaţii, cu o viaţă spirituală intensă, cu prezenţa aproape zilnică la Sfintele Liturghii, cu participarea frecventă la sacramente (Spovadă şi Împărtăşanie), cu recitarea zilnică a Rozariului şi cu studii biblice, teologice şi apologetice, după cum reiese din corespondenţa citată de părintele Piersandro Valzan, în articolul „Alessandro Volta: l'uomo, lo scienziato, il credente" (Alessandro Volta: persoana, omul de ştiinţă, credinciosul), publicat în revista „Civiltà Cattolica", nr. 3577, 3 iulie 1999. O sinteză a trăirii religioase a omului de ştiinţă Alessandro Volta a fost formulată sintetic dar elocvent de istoricul şi omul de litere italian Cesare Cantù care evoca astfel figura fizicianului: „Ataşat de religia sa, nu doar din obişnuinţă dar ca efect al lungilor meditaţii, nu a neglijat savoarea rugăciunii şi a formelor externe ale cultului nici atunci când moda impunea ca oricine nu era un om comun să nutrească sau să arate dispreţ faţă de ceea ce fusese sacru pentru înaintaşii săi".

Un alt aspect ce nu poate fi lăsat la o parte din portretul omului de credinţă Alessandro Volta este predarea catehismului în biserica parohială „San Donnino" din Como, în care a fost botezat. O placă memorială aminteşte şi azi celor care trec pragul acestei biserici că „...aici, predând catehismul copiilor, s-a pregătit, prin miracolul bateriei, să schimbe faţa lumii".

După anul 1814 – succesiv morţii celui de-al doilea fiu şi prăbuşirii mitului napoleonian în care crezuse – Alessandro Volta s-a retras progresiv de pe scenele internaţionale ştiinţifice care continuau să-l aclame şi să-i solicite prezenţa. A preferat să-şi intensifice legătura cu Dumnezeu, trăindu-şi ultimii ani ai vieţii în locuinţa sa de la ţară, la Camnago, unde moare pe 5 mai 1827.


(Articol de Anca Mărtinaş-Giulimondi, apărut în Actualitatea Creştină, Anul XXIII, nr. 11/2012, p.18)