Papa Francisc: Duhul milostivirii lui Dumnezeu pentru oamenii de azi
(RV – 2 august 2013)În urmă cu un an, la audienţa generală de miercuri,
1 august 2012, Benedict al XVI-lea, susţinând o serie de cateheze dedicate rugăciunii,
a vorbit despre Sf. Alfons Maria de Liguori, episcop şi învăţător al Bisericii (1696-1787),
sărbătorit anual la început de august. Este întemeietorul Congregaţiei Preasfântului
Răscumpărător ai cărei membri sunt cunoscuţi sub numele de „Redemptorişti",
precum şi patronul studioşilor de teologie morală şi al confesorilor.
Datorită
stilului său simplu şi imediat şi datorită învăţăturii sale despre sacramentul Pocăinţei,
Sf. Alfons este unul dintre cei mai populari sfinţi din secolul al XVIII-lea. Într-o
perioadă de mare rigorism, rod al influenţei ianzeniste, el le recomanda duhovnicilor
să administreze acest Sacrament manifestând îmbrăţişarea bucuroasă a lui Dumnezeu
Tatăl, care în milostivirea sa infinită nu încetează să-l primească pe fiul căit.
Datează din anul 1759 tratatul său „Despre marele mijloc al Rugăciunii”,
pe care el îl considera cel mai util dintre toate scrierile sale. De fapt, descrie
rugăciunea ca „mijlocul necesar şi sigur pentru a obţine mântuirea şi toate harurile
de care avem nevoie pentru a o dobândi” (Introducere). Sfântul Alfons a creat
o maximă vestită, foarte elementară, care spune: „Cine se roagă se mântuieşte,
cine nu se roagă se osândeşte!”. Mereu trebuie să batem cu încredere la uşa Domnului,
ştiind că în toate El se îngrijeşte de fiii săi, de noi. Pentru aceasta, suntem invitaţi
să nu ne temem să recurgem la El şi să-i prezentăm cu încredere cererile noastre,
având certitudinea că obţinem ceea ce avem nevoie.
A trecut un an de când
papa Benedict propunea această cateheză în care este dat să auzim
anticipat chemarea insistentă a papei Francisc făcută credincioşilor
în stil direct şi imediat în aceste patru luni şi jumătate de pontificat. Se vădeşte
astfel continuitatea de fond a învăţăturii succesorilor lui Petru.
Fac înconjurul
lumii cuvintele sale adresate mereu unor persoane concrete sau categorii de persoane
şi niciodată la modul general. Într-o lume dezorientată, papa Francisc vorbeşte oamenilor
despre bunătatea, duioşia, milostivirea lui Dumnezeu care nu oboseşte să-i aştepte
pe oameni ca să le ofere îndurarea sa. Vorbeşte despre necesitatea de merge la frontierele
societăţii pe care el le cheamă periferii existenţiale, pentru a-l descoperi acolo
pe Cristos marginalizat în cei săraci, bolnavi, infirmi. Vorbeşte despre tinerii şi
bătrânii trataţi „ca deşeuri” de către o societate atentă la producţie şi nu la persoane.
Papa,
chemat „de la capătul lumii” nu vorbeşte frecvent despre păcat, ci despre iertarea
păcatelor atunci când acestea sunt recunoscute şi mărturisite în sacramentul Spovezii;
nu abordează direct problemele morale şi etice pe care le ridică societatea actuală.
Presupune că oamenii, dar mai ales credincioşii, cunosc bine poziţia Bisericii Catolice
în privinţa marilor chestiuni morale şi de bioetică, ea fiind expusă în Catehismul
elaborat după învăţătura Conciliului Vatican II şi în alte documente ale magisteriului.
Afirmă, de altfel, clar că în slujirea sa de episcop al Romei este şi rămâne un fiu
al Bisericii.
Mulţi, însă, se întreabă dacă nu cumva papa Francisc
introduce în doctrina catolică schimbări, relevante, semnificative de conţinut
şi nu doar de stil.
În acest sens, directorul Sălii vaticane de
presă, părintele Federico Lombardi referindu-se la convorbirea papei Frnacisc cu ziariştii
prezenţi la bordul avionului în zborul de întoarcere la Roma de la ZMT din Rio de
Janeiro, făcea aceste observaţii pertinente care centrează miezul chestiunii: „Ceea
ce este clar în atitudinea Papei Francisc – şi probabil este ceea ce atrage de partea
lui multe persoane – este eficienţa cu care face să se înţeleagă că Dumnezeu îi iubeşte
pe toţi. Faptul că nimeni nu trebuie să se simtă exclus de la iubirea lui Dumnezeu,
de la milostivirea sa; Dumnezeu vine în întâmpinare pentru a alina durerile
şi vindeca rănile omenirii. Papa Francisc se simte cu adevărat trimis
să anunţe această iubire şi această milostivire a lui Dumnezeu. În fond, şi comportamentul
său tinde să manifeste această apropriere şi această iubire a lui Dumnezeu pentru
toţi. În acest lucru Papa Francisc este un vestitor care are o carismă cu adevărat
puternică, eficientă şi atrage pentru că fiecare dintre noi este conştient că are
nevoie de iubirea lui Dumnezeu.Tema iertării păcatelor
este, probabil, aspectul cel mai caracteristic al pontificatului
său, subliniind că Dumnezeu iartă păcatele şi atunci când le
iartă – prin Spovadă şi prin iubirea Sa - uită de ele (Interviu transmis
de Radio Vatican, 31 iulie 2013).
În aceasta papa Francisc urmează
pedagogia lui Dumnezeu continuând magisteriul predecesorilor pe linia tradiţiei
Bisericii. Scrie Sf. Alfons Maria de Liguori în cartea intitulată „Practica
iubirii lui Isus Cristos", din care propunem un fragment preluat de Liturgia orelor
pentru comemorarea sa de la 1 august: Dumnezeu, văzând că oamenii
pot fi câştigaţi prin binefaceri, a voit prin darurile sale să-i atragă la iubirea
sa. Pentru aceasta a spus: Vreau să-i atrag pe oameni să mă iubească cu acele legături
cu care se atrag oamenii între ei: cu legăturile iubirii”. Este
şi stilul papei Francisc.