2013-07-29 16:09:14

A avut loc la Roma al X-lea Capitul general al surorilor baziliene


(RV 29 iul 2013) În perioada 8-24 iulie a avut loc la Roma al X-lea capitlu general al surorilor Ordinului Sfântul Vasile cel Mare în cadrul căruia a fost aleasă noua conduce a ordinului. La reuniune au participat surori din 4 continente, din ţările în care activează, inclusiv din România. Surorile sunt chemate să fie lumină în lumea de azi, foc arzător de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele”, se spune în comunicatul emis de reprezentantele ordinului din România.
Comunicatul primit pe adresa redacţiei noastre:
AL X-LEA CAPITLU GENERAL AL SURORILOR BAZILIENE LA ROMA
În perioada 8-24 iulie 2013 s-a desfăşurat, la Roma, cel de-al X-lea Capitlu General al Surorilor Ordinului Sf. Vasile cel Mare. Au participat surori din patru continente, din toate ţările unde trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. Din România au participat Sr. Valentina Hădărău, Sr. Laurentia Bolfă şi Sr. Maria Ignat.
Sfânta Liturghie de deschidere a avut loc în Biserica „Sfânta Sofia” şi a fost prezidată de Archiepiscopul Cyril Vasil, Secretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.
Înaintea celebrării liturgice a avut loc o ceremonie specială în care Superiora generală - Sr. Miriam Claire Kowal - împreună cu consiliul general au împărţit tuturor surorilor capitulare o eşarfă specială ca semn al uniunii tuturor participantelor. Pe eşarfă era imprimat simbolul capitlului cu inscripţia în limba ţării din care provenea fiecare soră capitulară precum şi o lumânare, ca simbol al luminii pe care surorile trebuie să o ducă în lumea de azi.
După Sfânta Liturghie, s-a făcut procesiune de la Biserica „Sfânta Sofia” la sala capitulară, unde Arhiepiscopul Vasil a binecuvântat sala şi a chemat fiecare soră pe nume iar surorile au aşezat lumânarea lângă simbol. Cu aceasta au început lucrările capitlului.
În primele zile, Superioara generală, econoama generală şi toate superioarele provinciale din ţările participante au prezentat un raport care a ilustrat consacrarea, viaţa de rugăciune, activităţile şi apostolatele pe care le desfăşoară surorile. Aceasta a ajutat ca toate participantele să aibă o imagine clară şi concretă a activităţii şi vieţii consacrate a fiecărei surori din Ordin, precum şi bucuriile, greutăţile, provocările şi speranţele de viitor.
Miercuri, 10 iulie, surorile capitulare s-au adunat din nou în Biserica Santa Sofia unde au aşteptat sosirea Card. Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, care a celebrat Sfânta Liturghie pentru surorile capitulare. În Cuvântul de învăţătură, Card Sandri a amintit scopul capitlului general, acela de a împlini menirea pentru care a fost convocat, subliniind importanţa deosebită a acestui eveniment în viaţa Bisericii. Activitatea capitulului este expresia vie a identităţii şi realităţii noastre, a prezenţei noastre dătătoare de lumină în lume. Aşa după cum Sfântul Vasile a fost coloană de foc arzătoare pentru iubirea de Dumnezeu şi de săraci, tot astfel şi noi, surorile baziliene suntem chemate să fim lumină în lumea de azi, foc arzător de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Au urmat zile de reculegere, rugăciune şi reflecţie asupra realităţii vieţii consacrate baziliene şi necesitatea trăirii vieţii autentice bazate pe Cuvântul Divin. Au fost apoi zile de muncă intensă în care au fost prezentate situaţii concrete ale vieţii consacrate, s-au analizat împreună, în grupuri de lucru lingvistice şi internaţionale, pentru a găsi cele mai bune metode, idei, viziuni de viitor şi propuneri concrete care să ajute toate surorile Ordinului să continue trăirea lor iubitoare, vindecătoare şi dătătoare de viaţă într-o lume zbuciumată de nelinişte, consumism, violenţă şi deznădejde. Aceste propuneri de viitor doresc sa concretizeze şi să implementeze în viaţa şi activitatea surorilor noi metode de evanghelizare, în lumina semnelor timpului nostru, pentru a veni în ajutorul fraţilor şi surorilor care suferă, a celor săraci şi marginalizaţi, a celor fără cuvânt şi fără drepturi. Toate acestea vor izvorî dintr-o viaţă de rugăciune profundă şi contemplaţie, din Adoraţia Euharistică, centrul vieţii noastre, şi din meditarea Cuvântului divin.
În acest cadru de reflexie, reculegere şi rugăciune, a fost aleasă noua conducere generală pe următorii şase ani, care este formată din: Maica Dia Stasiuk, Superioară generală - USA; Sr. Lydia Anna Sawka - USA, Vicară; şi consilierele - Sr. Mariela Rotzen - Argentina, Sr. Daniela Stefkova - Slovacia şi Sr. Nazariya Mykhaylyuk - Ucraina. A fost o atmosferă de bucurie, pace şi fraternitate, de slujire şi muncă, dar şi momente fraterne de împărtăşire şi destindere.
Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze cu harurile Sale pentru a putea împlini voinţa Sa preasfântă şi a sluji Biserica şi oamenii cu generozitate, bucurie şi iubire, pentru a fi o prezenţă iubitoare, vindecătoare şi dătătoare de viaţă în lumea de azi.

Sr. Valentina Hădărău,Superioară provincială OSBM

(RV - A.C: Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.