2013-07-27 17:05:22

„Niciodată violenţă, doar iubire!” – Papa Francisc tinerilor deţinuţi


(RV 27 iul 2013) Sfânta Liturghie, confesarea unor tineri, întâlnirea cu tinerii deţinuţi, rugăciunea „Îngerul Domnului” şi Via Crucis s-au aflat pe programul încărcat de vineri al Papei Francisc aflat în vizită apostolică în Brazilia, după cum ne relatează de la Rio pr. Federico Lombardi: RealAudioMP3

• „Întâlnirea cu deţinuţii a fost un moment deosebit de important pentru că, după cum bine ştim, Papa Bergoglio are o mare familiaritate cu deţinuţii tineri, are şi o prietenie de durată cu un grup de deţinuţi: mi-a spus că telefonează o dată la două săptămâni unui grup de tineri pe care îi cunoaşte şi care sunt închişi în Argentina. Iniţial i-a cunoscut doar pe unii dintre ei, apoi aceştia s-au împrietenit cu alţii care sunt în închisoare, iar acum grupul este numeros şi el continuă să întreţină această prietenie. Ne-am dat seama de această familiaritate în Joia Mare, când a dorit să meargă pentru ritualul „spălării picioarelor” la Închisoarea de minori din Casal del Marmo, lângă Roma. Şi faptul că a dorit să vadă, în contextul evenimentului de la Rio, tineri din închisoare înseamnă că el cunoaşte bine această realitate, iar cei din închisori sunt ca şi ceilalţi tineri, de aceea aceştia s-au prezentat la întâlnirea cu el cu tricourile Zilei Mondiale a Tinerilor de la Rio. Aşadar, erau şi ei un grup de tineri frumos, integraţi în evenimentele din aceste zile. Cum este şi normal, erau foarte emoţionaţi: erau 6 băieţi şi 2 fete care proveneau din 4 Închisori de minori din zona Rio; aceştia au putut acum să se exprime. Era mai ales o fată vorbăreaţă care i-a povestit Papei diverse lucruri, i-a cântat o scurtă melodie compusă pentru el, i-a citit o lungă scrisoare scrisă în numele colegelor ei de detenţie şi i-a cerut Papei să binecuvânteze diferite obiecte. Apoi, toţi tinerii deţinuţi i-au dat Papei un cadou deosebit, un rozariu imens din polistiren, iar pe crucea rozariului au scris ‘Candelaria nunca mais’, care înseamnă ‘Niciodată Candelaria’, făcând referire la un teribil act de violenţă în care au murit mai mulţi tineri. [În zorii zilei de 22 iulie 1993, în faţa bisericii Candelaria, în Rio de Janeiro, unii copii şi adolescenţi ai străzii au fost ucişi de un grup de oameni înarmaţi.] Pe boabele rozariului sunt scrise numele multor tineri morţi în astfel de circumstanţe. Papa s-a rugat şi i-a amintit pe defuncţii care au suferit violenţe şi i-a invitat pe toţi tinerii prezenţi să nu se descurajeze şi continua să repete: ‘Violencia nunca mais!’ ‘Niciodată violenţă, doar iubire!’ Aşadar, Papa a transmis un mesaj foarte puternic. Probabil pentru unii dintre ei, în zilele următoare va exista şi un gest de clemenţă, de aceea această întâlnire precede şi o nouă posibilitate în viaţa lor. Sper că o vor putea fructifica. În această privinţă este foarte importantă implicarea întregii societăţi din jurul tinerilor, pentru ca ei să poată regăsi speranţa, implicarea şi o viaţă integrată în societate, o viaţă de iubire şi de convieţuire paşnică cu alţii şi fără violenţă”.

În această zi de penitenţă a Zilei Mondiale a Tinerilor, în afară de Via Crucis a mai existat un moment important: confesarea tinerilor. Papa i-a spovedit pe unii tineri…

• „Da, precum a făcut şi Benedict al XVI-lea la Madrid, Papa a mers în parcul în care se află confesionalele şi unde există şi un mare spaţiu unde se poate participa la Adoraţia Euharistică continuă sau la pregătirea pentru mărturisirea păcatelor. În acest loc era un confesional pregătit pentru Papa, unul precum toate celelalte. Papa a spovedit 5 tineri – 3 brazilieni, o italiancă şi o venezueliană. Majoritatea s-au dus şi au îngenuncheat în apropierea lui în loc să rămână de cealaltă parte a confesionalului, într-un mod foarte direct şi familiar. A fost un moment frumos: ştim că Papa doreşte să spovedească şi, din când în când, s-a plâns că nu are posibilitate să facă acest lucru foarte des. Şi la Roma, când s-a dus să viziteze o parohie, a profitat de ocazie şi a spovedit 7-8 persoane înainte de Sfânta Liturghie. Aşadar, din punctul său de vedere Spovada este un minister foarte important pentru toţi preoţii din lume”.


(RV – R. Piermarini - A.C. Hrişman)







All the contents on this site are copyrighted ©.