Privind atent la Pontif: misionarul ca mijloc şi mesaj

ZMT 2013 - După ieşirea din Egipt, ori de câte ori întâmpinau o dificultate în călătoria prin pustiu spre Ţara Făgăduinţei, evreii murmurau spunând: „Era mai bine înainte”. Şi se gândeau la oalele cu carne, la pepeni, praz, ceapă şi usturoi cu care se săturau din belşug în ţara Egiptului, deşi erau robi.

Lectura din cartea Exodului c.16 a fost propusă la Liturghia de miercuri săptămâna aceasta, a XVI din timpul de peste an. Comentariul cel mai frumos al acestui pasaj îl constituie cuvintele lui Isus: „Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Nu vă îngrijoraţi…Căci păgânii caută toate acestea” (Mt 6,24.32).

Nici evreii în drum spre patria istorică şi de multe ori nici creştinii în drumul vieţii spre patria cerească n-au înţeles şi nu înţeleg lecţia. Au mereu nevoie de ceva şi de aceea se plâng, cârtesc, mârâie.

Pe de o parte frica de nou, de neprevăzut, pe de alta plăcerea pentru traiul liniştit, pentru neschimbarea lucrurilor care pot să ne anchilozeze credinţa care în schimb înseamnă mişcare, comportă dinamism şi căutare, vrea primenire şi împrospătare continuă deoarece este viaţă.

Forme noi de cateheze, noi modalităţi de a trăi Liturghia, noi orientări în comunităţile parohiale, un nou limbaj folosit de preoţi…toate acestea pot fi motiv de surpriză, de derută. Şi este firesc să fie aşa. Dar apoi trebuie să urmeze reflecţia, aprofundarea, dialogul, lămurirea pentru a înţelege motivul prefacerilor în curs şi efortul de a intra într-un nou spirit de trăire a credinţei noastre creştine fără a desconsidera uzanţele statornicite.

Există, desigur, un risc atunci când se schimbă lucrurile, dar adesea este unul şi mai mare când nu se vrea nici o schimbare sau se vrea oprirea cursului vieţii în formele trecutului.

În finalul lunii iulie este în curs la Rio de Janeiro cea de-a 28 Zi Mondială a Tineretului (2013), programată şi pregătită de Benedict al XVI-lea şi celebrată de papa Francisc. Este primul eveniment de anvergură pentru noul papă „venit de la capătul lumii” şi întors în continentul său.

Mass-media focalizează evenimentul din abundenţă şi sub toate aspectele. Totuşi poate fi interesant de înţeles noutatea adusă de papa Francisc.

Inventatorul evenimentului, papa Ioan Paul al II-lea a construit un raport foarte strâns cu televiziunea generalistă. Papa Benedict al XVI-lea a reprezentat modelul clasic al scrisului. Papa Francisc, apare ca un ciclon, imposibil de stăpânit. Cu el se adevereşte celebru aforism al sociologului canadian Herbert Marshall McLuhan (Edmonton, 21 iulie 1911 – Toronto, 31 decembrie 1980) potrivit căruia „mediul este mesajul” (Vincenzo Vita, La rete del papa).

De fapt apostolul, evanghelistul, mesagerul Evangheliei, misionarul este el însuşi mijloc şi mesaj întrucât prin coerenţa vieţii şi slujirii se contopeşte cu Cristos pe care îl reprezintă.

Cum au subliniat mulţi, între care priorul comunităţii ecumenice de la Bose, părintele Enzo Bianchi, gesturile actualului succesor al lui Petru comunică profund voinţa de a înfăptui o cotitură în conducerea Bisericii. De la salutul iniţial „Bună seara” când a apărut la 13 martie în balconul central al Bazilicii Vaticane la prima vizită apostolică în insula italiană Lampedusa din Canalul Siciliei, de la spălarea picioarelor în seara Joii Sfinte la 12 deţinuţi (între care unii nebotezaţi) în capela închisorii romane pentru minori din Casal del Marmo, la imaginea foarte sugestivă a urcării în avion purtându-şi singur geanta de piele neagră, uzată, plină, grea (şi numai din vedere), care se adaugă la ansamblul actelor menite să imprime sobrietate slujirii de şef al catolicităţii.

Este un om, o fiinţă umană, un păstor în acţiune în dramatica globalizare indiferentă şi inumană ce domină astăzi planeta. Trăim într-o societate eficientistă de tip productiv ce dă naştere unei „culturi de deşeuri”, cum denunţă papa Francisc, în care sectoare valide ale societăţii, inclusiv tinerii, spre a nu vorbi de bătrânii încă în putere, devin forţe umane în plus, nefolosite, tratate ca deşeuri, bune de aruncat. Este un rezultat al consumismului în care se iroseşte mult, enorm de mult, de la alimente la îmbrăcăminte, cu atâtea obiecte de folosire unică: utilizează şi aruncă.

Papa Francisc şi mesajul care se răspândeşte pe diferite platforme, până la reţea.

Şi Ioan al XXIII-lea era abil şi capabil să interacţioneze cu informaţia, dar sistemul mediatic în anii ’60 era încă lent şi mult în urmă.

Ioan Paul al II-lea a acţionat în mod extraordinar aderent la ritmurile, stilurile, modalităţile televiziunii generaliste. Mare protagonist al celei mai clasice ceremonii mediatice, Ioan Paul al II-lea era un comunicator desăvârşit al erei analogice: unul spre mulţime, cu impresionante abilităţi de expresie. Discursurile sale, călătoriile, apariţiile radioase şi cele marcate de boală sunt pagini de neuitat. Niciodată înainte de el, un papă nu dăduse o interpretare atât de puternică unui magister ţinut în general sub norul dens al secretului. Papa care cântă cu tinerii, care zâmbeşte, care ironizează, care tună împotriva mafiei, totul alcătuind un album de episoade extraordinare.

Benedict al XVI-lea a frânat cumva momentul mediatic deşi în expunerea sa de largă respiraţie reuşea să explice cursiv lucruri dificile în limbaj simplu deprinzând lumea să gândească nu numai cu inima dar şi cu mintea. În ultima fază a pontificatului a recurs la Twitter. Totuşi, miezul activităţii papei Benedict al XVI-lea este întoarcerea insistată la hârtie ca suport mediatic, înţeleasă probabil ca formă superioară şi doctă de comunicare, în timp ce tehnica asumă o valoare ambiguă, cum se afirmă în enciclica „Caritas in veritate”.

Pontificatul său extraordinar s-a încheiat cu un gest de mare şi înaltă ţinută care a impresionat prin rigoare şi limpezime inclusiv pe cei care nu cred. Dorinţa de tăcere, apare ca într-un film de Bergman. După rarefiere, nu putea urma decât o ruptură de continuitate.

De la uzul diversificat al mass-mediei s-a tranzitat direct la o personalitate care prin sine este un medium. De fapt, în papa Francisc se găseşte ceea ce se spune la începutul prologului Evangheliei după Sfântul Ioan: notează cunoscutul ziarist pr. Giulio Albanese în volumul intitulat „Missione XL” (2012). „La început era Cuvântul”, verbul, logosul, cuvântul. Etimologia este aceeaşi cu „a comunica” şi ne ajută să înţelegem „nexus”, legătura dintre misiune şi comunicare. Iar cardinalul Carlo Maria Martini în broşura „Il lembo del mantello – Marginea mantiei” (1991) scria că mass-media „sunt o atmosferă, un ambient în care suntem cufundaţi, care ne învăluie şi ne pătrunde din orice parte”.

Papa Francisc îmbracă umanul în toată extinderea ca şi cum ar fi pielea sa, potrivit premoniţiei aceluiaşi sociolog canadian McLuhan.

E greu să ne adaptăm dar o cere noua evanghelizare. Trebuie să ieşim din noi înşine înaintând în întâmpinarea noului. Şi cine îl are pe Dumnezeu în faţă, înaintea drumului său este mereu tânăr chiar dacă a ajuns la vârsta bătrâneţii biblice. În mod normal 70 de ani, iar pentru cei tari 80, spune psalmistul. Avem de-a face cu un alt mod de trăire a credinţei în Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos prin Duhul Sfânt mereu înnoitor care dă viaţă Bisericii în pelerinajul ei prin istorie.

(RV – A. Lucaci)

Aici serviciul audio: