Sfântul Bonaventura: biograful Sfântului Francisc şi nu numai…
(RV – 15 iulie 2013) În calendarul liturgic, pe 15 iulie este comemorat Sfântul
Bonaventura din Bagnoregio, franciscan, doctor al Bisericii şi succesor al
Sfântului Francisc de Assisi la conducerea Ordinului Fraţilor Minori.
El
a scris prima biografie oficială a Sărăcuţului, ascultând cu atenţie amintirile celor
care l-au cunoscut direct pe Francisc. Astfel a luat naştere biografia Sfântului din
Assisi, în care a prezentat carisma autentică a lui Francisc, viaţa şi învăţătura
sa, din care s-a inspirat şi Giotto pentru ciclul de picturi din viaţa Sărăcuţului,
prezente în bazilica din Assisi.
Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Bonaventura
a fost şi episcop al diecezei de Albano. De altfel la rugăciunea Angelus de duminică,
14 iulie, recitată pentru prima dată de Papa Francisc în localitatea Castel Gandolfo,
de pe malul lacului Albano, Pontiful l-a amintit pe Sfântul Bonaventura, protectorul
diecezei cu acelaşi nume.
Întreaga viaţa a Sfântului Bonaventura, precum
şi teologia sa au ca centru de inspiraţie pe Isus Cristos. Sfântul Bonaventura
avea să fie şi ministru general al Ordinului Fraţilor Minori timp de 17 ani, o slujire
pe care a desfăşurat-o cu „înţelepciune şi dăruire”, intervenind uneori cu o anumită
severitate pentru îndepărtarea abuzurilor. Pentru a evita pericolul unei dezbinări
interne, a fost aprobat un text al lui Bonaventura în care „se unificau normele ce
reglementau viaţa de fiecare zi a Fraţilor Minori”.
Un episod interesant din
viaţa Sfântului Bonaventura este cel legat de Sfântul Toma d'Aquino, ambii fiind protagoniştii
unui concurs mai puţin obişnuit. Ei au primit din partea papei Urban al IV-lea misiunea
compunerii unui imn euharistic pentru solemnitatea „Corpus Domini”, instituită la
Orvieto (în Italia) în 1264, în urma evenimentelor miraculoase petrecute la Bolsena
cu un an înainte.
Se istoriseşte că, ascultând imnul Pange Lingua compus
de Sfântul Toma d'Aquino, Sfântul Bonaventura ar fi rupt paginile conţinând imnul
pe care-l scrisese el, spunând că imnul Sfântului Toma era desăvârşit şi că nu merita
să mai fie ascultat imnul pe care-l scrisese el. Poate că această istorisire este
doar o legendă, dar este o legendă frumoasă care are, ca orice legendă de altfel,
sâmburele ei de adevăr, şi anume că nu există concurenţă şi rivalitate între sfinţi,
marii oameni ştiind să recunoască cu seninătate şi să admire în ceilalţi sclipirile
semănate de Dumnezeu.