Sfântul Benedict, un ghid în căutarea identităţii Europei

(RV – 10 iulie 2013) Pe 11 iulie, catolicii de rit latin îl sărbătoresc pe Sfântul Benedict de Norcia (480-547) patronul Europei, un sfânt mai actual ca oricând în vechiul continent aflat încă în căutarea unei identităţi ce nu poate ignora străvechile rădăcini creştine răspândite pe continent tocmai de monahismul benedictin.
De altfel, Regula benedictină a oferit Europei nu doar un ferment spiritual dar şi „o nouă unitate spirituală şi culturală”, bazată pe credinţa creştină.
Şi astăzi, ca şi pe timpul Sfântului Benedict, Europa este în căutarea unei identităţi, ce nu poate să nu se bazeze pe acele străvechi rădăcini creştine răspândite pe continent de monahismul benedictin, spunea Benedict al XVI-lea la audienţa generală din 9 aprilie 2008.

Despre marile merite al Sfântului Benedict, devenit patron al Europei din voinţa Papei Paul al VI-lea, începând cu luna octombrie 1964, Papa emerit spunea:

• „Opera Sfântului şi, în mod deosebit, Regula sa s-au dovedit purtătoare ale unui autentic ferment spiritual, care a schimbat în decursul veacurilor, mult dincolo de hotarele patriei sale şi ale timpului său, faţa Europei, suscitând după căderea unităţii politice create de Imperiul Roman o nouă unitate spirituală şi culturală, aceea a credinţei creştine împărtăşite de popoarele continentului. S-a născut tocmai în felul acesta realitatea pe care noi o numim Europa”.

Înainte de a exercita cu mănăstirile sale acea „influenţă fundamentală asupra dezvoltării civilizaţiei şi culturii europene”, Benedict a fost în mod esenţial un om de profundă rugăciune. Când ideea vieţii de obşte de la Montecassino începea să devină realitate, viitorul Sfânt s-a retras într-o peşteră la Subiaco. În conştiinţa lucidă a experienţei creştine care îl va stăpâni mereu, el a înţeles că înainte de toate trebuie să înveţe stăpânirea de sine.
În contrast cu acea „auto-realizare facilă şi egocentrică, astăzi adeseori exaltată Sfântul Benedict a experimentat pentru sine înainte de toate umilinţa în căutarea raportului cu Dumnezeu, despre care tot Benedict al XVI-lea spunea:
• „Fără rugăciune nu există trăire a lui Dumnezeu. Dar spiritualitatea lui Benedict nu era o interioritate în afara realităţii. În neliniştea şi în confuzia timpului său, el trăia sub privirea lui Dumnezeu şi tocmai în felul acesta nu a pierdut niciodată din vedere îndatoririle vieţii cotidiene şi omul cu necesităţile sale concrete. Văzându-l pe Dumnezeu a înţeles realitatea omului şi misiunea sa”.
Nevoi concrete care găsesc o sinteză în celebra Regulă „ora et labora - roagă-te şi munceşte”, scrisă în urmă cu cinci spre zece secole şi încă surprinzător de modernă.
Regula Sfântului Benedict a oferit şi continuă să ofere indicaţii utile nu doar monahilor dar şi tuturor acelora care caută o călăuză în drumul lor spre Dumnezeu.