Cine i-a plâns pe imigranţii morţi în mare? Vizita Papei la Lampedusa în detalii memorabile
(RV – 9 iulie 2013) Rămâne în prim plan vizita Sfântului Părinte la Lampedusa,
cuvintele şi gesturile sale destinate să zgâlţâie conştiinţele pentru a le
trezi din amorţeala generată de bunăstarea ce a condus la ceea ce Papa Francisc
numeşte „globalizarea indiferenţei”.
Pontiful
venit de la capătul lumii, cum s-a autodefinit în seara alegerii, a voit să facă o
prioritate din vizita apostolică în insula siciliană Lampedusa, ce reprezintă nu doar
o Poartă de intrare în Europa, dar şi o periferie extremă a vechiului continent, în
care suferinţa migranţilor în căutarea speranţei se intersectează cu generozitatea
comunităţii din insulă.
Vă reamintim că momentul culminant al vizitei a fost
Sfânta Liturghie celebrată pe micul stadion „Arena”, din Lampedusa, umplut până la
refuz de cei peste 10 mii de credincioşi prezenţi la celebrarea euharistică.
Colegul
nostru Alessandro Gisotti a reparcurs vizita Sfântului Părinte în insula
speranţei, al cărei prag visau să-l treacă imigranţi care au sfârşit însă înghiţiţi
de mare.
O periferie care devine centru, cei din urmă care devin cei dintâi:
este ceea ce a reuşit să facă Papa Francisc la Lampedusa, vizită pe care a făcută
dintr-o „necesitate sufletească”, cum a spus chiar Pontiful. El a simţit nevoia să-i
vadă, să-i simtă, să-i îmbrăţişeze pe cei care suferă. Din locul unde celebra Sfânta
Liturghie, Papa a putut vedea carcasele ambarcaţiunilor migranţilor, de altfel cârja
pastorală, calicele, amvonul şi altarul au fost realizate din lemnul bărcilor care
traversează zilnic pragul valurilor Lampedusei.
Simbolice au fost de asemenea
alegerea lecturilor şi a veşmintelor liturghice, ce au dorit să sublinieze dimensiunea
penitenţială a celebrării. Chiar la începutul omiliei, Episcopul Romei a indicat
motivul vizitei la Lampedusa: este vorba despre o altă tragedie a migraţiei, ce s-a
adăugat unui lung şir de drame ale migraţiei, soldate cu numeroase victime. O tragedie
ce a fost pentru Pontif asemenea „unui spin în inimă, aducător de suferinţă”, ce l-au
făcut se gândească la acele bărci care, în loc să reprezinte o cale a speranţei, s-au
transformat într-un drum al morţii”.
Inserţia vocii Papei: „Şi atunci
am simţit nevoia să vin aici pentru a mă ruga, pentru a împlini acest gest de apropiere,
dar şi pentru a trezi conştiinţele noastre astfel încât ceea ce s-a întâmplat să
nu se mai repete. Să nu se mai repete, vă rog!”
Papa nu a întârziat însă
să-i amintească imediat, cu gratitudine pe cei care la Lampedusa, ca şi la Linosa,
demonstrează atenţie faţă de persoanele care întreprind astfel de călătorii „spre
mai bine”.
Inserţia vocii Papei: „Voi sunteţi o mică realitate, dar
oferiţi un exemplu de solidaritate! Vă mulţumesc!”
Pontiful a mulţumit în
mod expres primarului insulei, Giusy Nicolini, şi arhiepiscopului de Agrigento, Francesco
Montenegro, pentru ceea ce face, pentru ajutorul şi apropierea pastorală, adăugând
apoi:
Inserţia vocii Papei:„Adresez un gând dragilor imigranţi
musulmani care încep postul Ramadanului, urându-le abundente roade spirituale. Biserica
vă este aproape în căutarea unei vieţi mai demne pentru voi şi familiile voastre.
Vouă vă spun: O’ Scià!”
Papa Francisc şi-a îndreptat de asemenea gândul la
întrebările pe care lecturile zilei le suscită în conştiinţa fiecărui om, din orice
timp. „Adam, unde eşti?”, „Cain, unde este fratele tău?”. Prin păcat se rupe armonia
cu celălalt, care ajunge astfel „să nu mai fie un frate de iubit, ci pur şi simplu
un altul care-mi deranjează existenţa şi bunăstarea”, a spus Sfântul Părinte, explicând
că într-un astfel de context omul devine „dezorientat”, pentru că „şi-a pierdut locul
în creaţie”, „crezând că poate deveni puternic, că poate domina totul, că poate fi
Dumnezeu”.
Inserţia vocii Papei: „Mulţi dintre noi, mă includ şi pe
mine, nu mai suntem atenţi la lumea în care trăim, nu ne mai îngrijim de ea, nu
mai păzim ceea ce Dumnezeu a creat pentru toţi şi nu mai suntem capabili nici măcar
să avem grijă unii de alţii. Iar când această dezorientare asumă dimensiunile
lumii, se adaugă la tragedii precum cea la care am asistat”.
„Unde este fratele
tău?”, a întrebat încă o dată Papa. Aceasta „nu este o întrebare adresată altora”,
ci fiecăruia dintre noi, a subliniat Episcopul Romei:
Inserţia vocii
Papei: „Acei fraţi şi acele surori încercau să iasă din situaţii dificile pentru
a afla un pic de seninătate; căutau un loc mai bun pentru ei şi familiile lor, dar
au găsit moartea. De câte ori nu se întâmplă ca cei care caută aceste lucruri să nu
găsească nici înţelegere, nici acceptare sau solidaritate! Iar vocile lor se înalţă
până la Dumnezeu!”
Papa Francisc a denunţat cu forţă acţiunea traficanţilor,
„a celor care exploatează situaţia de sărăcie a altora”, transformând-o într-o sursă
de câştig. Făcând trimitere la opera literară spaniolă Fuente Ovejuna, Papa a evidenţiat
că şi în zilele noastre, la fel ca în comedia lui Lope de Vega, suntem tentaţi să
răspundem „toţi şi nimeni”, când trebuie să ne asumăm propriile responsabilităţi:
Inserţia vocii Papei: „Cine este responsabil de sângele acestor fraţi şi surori?
Nimeni. Noi toţi răspundem astfel: nu sunt eu responsabil; ce amestec am eu, or fi
alţii responsabili, dar cu siguranţă nu eu. Însă Dumnezeu cere fiecăruia dintre
noi: 'Unde este sângele fratelui tău care strigă până la mine?' Azi nimeni în lume
nu se simte responsabil de aceasta; am pierdut sensul responsabilităţii fraterne”.
Succesorul lui Petru a adăugat de asemenea că „am căzut în comportamentul
ipocrit al preotului şi al levitului, despre care vorbeşte Isus în parabola Bunului
Samaritean. Şi noi „privim la fratele nostru, căzut pe marginea drumului, pe jumătate
mort, şi spunem 'sărăcuţul'”, continuându-ne drumul şi, gândindu-ne că nu intră în
atribuţiile noastre, ne simţim în regulă”.
Inserţia vocii Papei:„Cultura bunăstării, care ne face să ne gândim la noi înşine, ne face insensibili
la strigătele celorlalţi, ne face să trăim ca în interiorul unor baloane de săpun,
ce sunt frumoase dar care de fapt sunt doar iluzie, futilitate, provizoriu, şi care
a condus la globalizarea indiferenţei. În această lume a globalizării, am căzut
în globalizarea indiferenţei! Ne-am obişnuit cu suferinţa celuilalt încât nu ne priveşte,
nu ne interesează, nu este treaba noastră!”
Revine figura „Celui fără
nume” din romanul lui Manzoni – a spus Papa, explicând că „globalizarea indiferenţei,
ne face pe toţi să fim „fără nume”, responsabili fără nume şi fără chip. Papa Francisc
a ridicat o a treia, dramatică întrebare: Câţi dintre noi au plâns pentru acest fapt
şi pentru fapte precum acesta?”
Inserţia vocii Papei:„Cine
a plâns pentru moartea acestor fraţi şi surori? Cine a plâns pentru aceste persoane
care se aflau în barca înghiţită de valuri? Cine a plâns pentru tinerele mame care
aveau cu ele copiii. Cine a plâns pentru bărbaţii care doreau să ajungă într-un loc
de unde să-şi poată ajuta propriile familii? Suntem o societate care a uitat experienţa
de a plânge, 'de a suferi cu cineva': globalizarea indiferenţei ne-a luat capacitatea
de a plânge!”
Papa Francisc a încheiat omilia Sfintei Liturghii celebrate
luni, 8 iulie, în insula siciliană Lampedusa, cerându-i Domnului iertare pentru indiferenţa
„faţă de atâţia fraţi şi atâtea surori ale noastre” pentru „anestezia inimii” cauzată
de închiderea în propria bunăstare.
„Cerem iertare pentru toţi aceia
care prin deciziile lor la nivel mondial au creat situaţii care conduc la astfel de
drame”, a spus Papa Francisc.