2013-07-01 16:33:32

Croaţia a intrat în marea familie a Uniunii Europene


(RV 01 iul 2013) De la 1 iulie 2013 Uniunea Europeană are un nou membru, Croaţia, care devine al 28-lea stat care se alătură familiei europene. Tot cu această dată preşedinţia UE este preluată de Lituania care în ciuda dificultăţilor economice din anii trecuţi, astăzi are una dintre cele mai bune economii din UE.

În piaţa centrală din Zagreb a fost sărbătorită intrarea Croaţiei în UE, cu participarea a zeci de şefi de state, premieri şi miniştri.

Despre aceste evenimente a vorbit pentru Radio Vatican secretarul general al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE), pr. Patrick H. Daly:

• „Lituania preia preşedinţia Uniunii Europene şi în aceste 6 luni şi Conferinţa Episcopală din Lituania va fi implicată într-un mod mult mai strâns în activitatea COMECE. În acest an arhiepiscopul de Vilnius a predicat la Sfânta Liturghie pentru Europa celebrată la Bruxelles. Sperăm să primim la Bruxelles vizita episcopilor din Lituania pentru a cunoaşte mai bine Uniunea Europeană la nivel politic, social, dar şi printr-o prezenţă eclezială”.

Pr. Patrick a vorbit în interviul acordat despre schimbările majore prin care a trecut Lituania în ultimii 20 de ani, de când şi-a câştigat independenţa, amintind despre problema emigraţiei, a schimbării orientării politice dar şi al schimbării culturii care astăzi priveşte mai mult spre Vest decât înspre Est.

Referindu-se la adeziunea ţării balcanice la UE, mons. Patrick a spus: „Croaţia înseamnă o ţară mai mult, o ţară care pentru mulţi europeni constituie o atracţie turistică, dar care a ieşit dintr-o mare suferinţă. Acesta este momentul recunoaşterii unui popor nou pe care-l primim în ‘marea noastră familie’. Croaţia ne aduce soarele şi, sperăm, entuziasmul de a deveni membri. Această recunoaştere foarte importantă din partea marii familii creşte puţin auto-stima ţării. Sperăm ca această experienţă, chiar dacă ţara intră în UE într-un moment de criză, să fie pentru noii cetăţeni ai Croaţiei o experienţă pozitivă”.

Secretarul COMECE a amintit că această nouă adeziune păstrează vie speranţa celorlalte ţări din regiune de a intra în UE, „chiar dacă timpul de aşteptare este mai lung”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

(RV – F. Speranza - A.C. Hrişman)







All the contents on this site are copyrighted ©.