„Să nu devenim piatră de poticneală”: Papa Francisc, noilor mitropoliţi
RV 29 iun 2013.„Când lăsăm să predomine logica puterii umane şi
nu ne lăsăm formaţi şi conduşi de credinţă, de Dumnezeu, devenim piatră de poticneală”:
a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată sâmbătă, 29 iunie, în
bazilica vaticană, în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, ocrotitorii cereşti
ai Bisericii Romei. În cadrul celebrării euharistice, Succesorul lui Petru a impus
paliumul sacru unui număr de 35 de mitropoliţi, din care 34 prezenţi, printre care
patriarhul de Lisabona (Portugalia), IPS Manuel José Macário Do Nascimento Clemente,
arhiepiscopul de Gorizia (Italia), IPS Carlo Roberto Maria Redaelli, arhiepiscopul
de San Francisco (USA), IPS Salvatore Joseph Cordileone, arhiepiscopul de L’Aquila
(Italia), IPS Giuseppe Petrocchi, şi mons. Mario Aurelio Poli, arhiepiscop de Buenos
Aires (Argentina). A fost absent arhiepiscopul de Huê, în Vietnam, mons. François
Xavier Lê Văn Hông, care va primi la sediul său episcopal paliumul sacru, „semn al
comuniunii cu Episcopul Romei”.
A fost prezentă la Sfânta Liturghie şi delegaţia
ortodoxă a Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol, condusă de mitropolitul de Pergam,
Ioannis Zizioulas. „Uniţi în diferenţe: aceasta este calea arătată de Isus”, a remarcat
Sfântul Părinte.
Prezenţa mitropoliţilor din lumea întreagă, a spus Papa făcând
trimitere la Conciliul Vatican II, este semn al comuniunii în Biserică, o comuniune
care nu înseamnă uniformitate. Dimpotrivă, varietatea reprezintă o valoare foarte
preţioasă: „o mare bogăţie care ne face să retrăim, într-un anumit fel, evenimentul
de la Rusalii. Astăzi, ca şi atunci, credinţa Bisericii vorbeşte în toate limbile
şi vrea să unească popoarele într-o unică familie”. În Biserică, a continuat Sfântul
Părinte, „varietatea se întemeiază întotdeauna în armonia unităţii, ca un mare mozaic
în care toate piesele contribuie la formarea unicului mare proiect al lui Dumnezeu”. ●
„Aceasta trebuie să ne facă să depăşim întotdeauna orice conflict care răneşte trupul
Bisericii. Uniţi în diferenţe: aceasta este calea lui Isus! Sinodul Episcopilor, în
armonie cu primatul. Trebuie să mergem pe această cale a sinodalităţii, să creştem
în armonie cu slujirea primatului”.
Episcopul Romei, a continuat Papa
la predică, este chemat să-i întărească pe fraţii săi în credinţă şi iubire, lăsându-se
călăuzit de icoana mărturisirii lui Petru înaintea lui Isus, mărturisire posibilă
pentru că i-a fost dată de Sus: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”. La cuvintele
lui Petru, urmează cuvintele lui Cristos: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi
zidi Biserica mea”. Papa a subliniat pericolul, posibil pentru creştinii şi slujitorii
Bisericii, de a se gândi la cele sfinte după logica lumească: ● „Când Isus vorbeşte
de moartea şi învierea sa, de calea lui Dumnezeu care nu corespunde la calea omenească
a puterii, în Petru iese la suprafaţă trupul şi sângele: el «a început
să-l mustre pe Domnul spunând ‚Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla
niciodată!’ (Mt 16,22). Isus îi spune un cuvânt greu: ‚Mergi în urma mea, Satană!
Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine’ (v. 23). Când permitem să predomine gândurile
noastre, sentimentele noastre, logica puterii umane şi nu ne lăsăm formaţi şi călăuziţi
de credinţă, de Dumnezeu, devenim piatră de poticneală”.
Reflecţia Papei
s-a lăsat inspirată succesiv de cuvintele Sfântului Paul: „am luptat lupta cea bună”.
Aceste cuvinte, a observat Pontiful, nu lasă loc la interpretări: lupta dusă de Apostolul
Neamurilor nu foloseşte armele omeneşti, "care din nefericire continuă să verse sânge
în lume”, ci lupta martiriului: ● „Sfântul Paul are o singură armă: mesajul
lui Cristos şi darul întregii sale vieţi pentru Cristos şi pentru ceilalţi. Şi tocmai
expunerea în prima persoană, faptul de a se lăsa consumat pentru Evanghelie, de a
se face totul tuturor, fără a se cruţa, este ceea ce l-a făcut credibil şi a edificat
Biserica. Episcopul Romei este chemat să trăiască şi să întărească în această iubire
faţă de Cristos şi faţă de toţi, fără deosebire, limite şi bariere”.
Prezentă,
la Sf. Liturghie, şi delegaţia Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol, condusă
de mitropolitul de Pergam, IPS Ioannis Zizioulas. Pentru acest reînnoit gest de fraternitate,
Papa a mulţumit patriarhului ecumenic Bartolomeu I. Vizita delegaţilor, primiţi vineri
în audienţă de Sfântul Părinte, se încadrează în tradiţionalul schimb de delegaţii
pentru respectivele sărbători ale Sfinţilor Apostoli, pe 29 iunie la Roma, pentru
Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, iar pe 30 noiembrie, la Istanbul, pentru sărbătoarea
Sfântului Apostol Andrei.
De remarcat o ulterioară prezenţă ecumenică, salutată
cu afecţiune de Sfântul Părinte: este vorba de Corul Bisericii Sf. Toma din Leipzig
(Thomanerchor), biserica în care este înmormântat Johann Sebastian Bach, cor care
a participat la animarea muzicală a liturgiei romane în bazilica Sfântul Petru.