2013-06-23 12:41:04

„Trenul copiilor” duminică la Papa. Card. Ravasi: o sărbătoare în inima Vaticanului


(RV – 23 iunie 2013) În jurul orei 12.20, la încheierea rugăciunii „Angelus”, Sfântul Părinte a mers la gara vaticană pentru a se întâlni cu participanţii la iniţiativa „Trenul copiilor”, organizată de Consiliul Pontifical al Culturii în contextul iniţiativei „Curtea Copiilor”, în colaborare cu Căile Ferate Italiene. RealAudioMP3

O călătorie cu trenul, cu plecarea de la Milano, cu opriri la Bologna şi Florenţa, şi cu sosire la Roma, duminică, 23 iunie, protagoniştii călătoriei fiind peste 300 de copii, alături de însoţitorii lor.
Colegul nostru Fabio Colagrande l-a intervievat pe preşedintele departamentului vatican pentru cultură, cardinalul Gianfranco Ravasi:

• „Trenul copiilor” a luat naştere în conexiune cu iniţiativa „Curtea neamurilor” şi a fost deja experimentat în alte două ocazii: la Palermo, cu o temă privind legalitatea, şi la Assisi, cu o temă privind universul.
Participanţii vin cu propriile experienţe, foarte diferite între ele, unii provenind din familii cu credinţă, iar alţii din familii care nu cred. De această dată, însă, evenimentul este cu mult mai important şi este dedicat mai ales unei anumite categorii de copii, care ar trebui să se afle în centrul angajării sociale.
Este vorba de copii cu situaţii familiale dificile: familii destrămate şi uneori familii care trăiesc situaţii cu adevărat tragice, motiv pentru care sunt găzduiţi în centre de plasament sau sunt pe cale să fie adoptaţi sau daţi în plasament. Din acest motiv, astfel de situaţii sunt din cele mai dramatice în interiorul familiilor”.

Care este legătura dintre copii şi o structură vaticană dedicată dialogului cu cei care nu cred?

• „Evenimentul a fost pregătit de o lungă serie de întâlniri la Milano, Bologna, Florenţa şi Roma. Pregătirea a durat mai multe luni şi a fost condusă de educatorii acestor copii, care i-au dus pe copii în catedralele din respectivele oraşe, nu doar pentru că reprezintă simboluri ale credinţei şi ale tradiţiei creştine ale unui oraş, dar şi pentru că aceste catedrale sunt aşezate în inima civilă a oraşelor. Mulţi dintre ei – chiar dacă locuiesc în aceste oraşe – nu puseseră niciodată piciorul în catedrală şi nici în vreo altă biserică.
De aceea, a fost pentru ei un prim moment în care golul absenţei unei formări religioase a fost umplut de un dialog cu lumea spirituală, chiar dacă, nu a fost o operaţiune de cateheză a copiilor, ci o întâlnire cu lumea credinţei dar şi cu o lume a frumuseţii”.

Cum a primit Papa Francisc această iniţiativă?

• „Am propus direct iniţiativa Papei care a fost imediat de acord şi s-a implicat de îndată, aspect cu atât mai important cu cât iniţiativa este una destul de complexă dat fiind că programul prevede nu doar prezenţa lor la rugăciunea „Angelus” ci şi rămânerea copiilor în zona Aulei Paul al VI-lea pe durata întregii zile, pentru diferite activităţi, printre care jocuri, reprezentări teatrale, vizitarea Bazilicii Sfântul Petru. (…)
Întâlnirea acestor copii este un element semnificativ pentru Papa Francisc şi pentru că, nu trebuie uitat, el a fost păstorul unei mari dieceze, a trăit în contact cu copiii prin administrarea Sfântului Mir, cateheze, vizite pastorale. Aşadar, îi poate înţelege şi revine într-un fel la originile sale pastorale pe care le trăieşte în acest nou context”.

R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.