2013-06-16 17:26:02

Angelus. În atenţia Papei, viaţa umană „fragilă, lipsită de apărare şi ameninţată”


RV 16 iun 2013. După Sf. Liturghie în Ziua „Evanghelia Vieţii”, Papa Francisc a amintit la rugăciunea „Angelus” că sâmbătă a fost beatificat la Carpi, lângă oraşul italian Modena, Odoardo Focherini, mort într-un lagăr de concentrare în 1944, şi a salutat participanţii la întâlnirea motocicliştilor care deţin un Harley-Davidson.

În orizontul trasat de „Evanghelia Vieţii”, este important să fie menţionaţi cei care au dat şi continuă să dea mărturie pentru sacralitatea omului chiar cu preţul suprem al vieţii. Unul dintre aceştia este şi noul Fericit, Odoardo (Eduard) Focherini, soţ, tată a şapte copii şi jurnalist.
● „Arestat şi încarcerat din ură faţă de credinţa sa catolică, (Eduard) a murit în lagărul de concentrare de la Hersbruck în 1944, la 37 de ani. A salvat numeroşi evrei de persecuţiile naziste. Împreună cu Biserica din Carpi, să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru acest mărturisitor al Evangheliei Vieţii!”.

Îndreptându-şi atenţia spre familii şi la cei care promovează viaţa, Sfântul Părinte s-a rugat în mod special pentru viaţa umană care se află într-o stare specială. Papa a încredinţat ocrotirii materne a Fecioarei Maria „orice viaţă umană, în special pe cea mai slabă, lipsită de apărare şi ameninţată”.

Sfântul Părinte a mulţumit celor care sprijină viaţa zi de zi, în special familiilor:
● „Vă mulţumesc din inimă tuturor celor care aţi venit din Roma, din atâtea colţuri ale Italiei şi ale lumii, în special familiilor şi celor care activează mai direct pentru promovarea şi tutelarea vieţii. Adresez un salut cordial celor 150 de membri ai asociaţiei «Gravida Argentina», reuniţi în oraşul Pilar. Vă mulţumesc mult pentru ceea ce faceţi, curaj şi mergeţi înainte!”.

În fine, Papa a adresat un salut special miilor de participanţi la adunarea internaţională a motocicliştilor Harley-Davidson, care în ultimele zile şi nopţi au pus stăpânire paşnică şi, în ansamblu, respectuoasă pe străzile Cetăţii Eterne, moto-ul adunării internaţionale fiind „Vino în pace, dacă nu, rămâi acasă!”. Strălucirea motocicletelor a catalizat cu uşurinţă curiozitatea turiştilor, mai greu pe cea a romanilor, care au trebuit să asculte şi pe timpul nopţii „coloana sonoră” a celebrelor motoare.

Şi pentru unii şi pentru alţii, Papa Francisc a invocat Binecuvântarea Apostolică, duminică, în Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv – F. Speranza / A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.