2013-06-13 14:27:30

Papa: Nu denigrării celuilalt; să urmăm legea blândeţii


(RV – 13 iunie 2013) Domnul să ne acorde harul de a fi atenţi la comentariile pe care le facem despre alţii: a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie de joi dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta din Vatican. serviciul audio: RealAudioMP3


Sfântul Părinte a rostit omilia în limba spaniolă, dat fiind că la celebrarea euharistică erau prezenţi membri ai personalului ambasadelor şi consolatelor Argentinei pe lângă Sfântul Scaun şi FAO.

„Nu am mai celebrat Sfânta Liturghie în limba spaniolă din 26 februarie”, a mărturisit Papa spunând: „mi-a făcut foarte bine” şi a mulţumit participanţilor la celebrarea euharistică pentru ceea ce fac pentru Patrie.

Mai multe amănunte, în serviciul colegului nostru Alessandro Gisotti:

„Justiţia voastră să fie superioară celei a fariseilor”: papa Francisc şi-a dezvoltat omilia plecând de la acest îndemn adresat de Isus discipolilor săi. Aceste cuvinte urmează Fericirilor şi sublinierii făcute de Isus cum că nu a venit pentru a desfiinţa Legea, ci pentru a o desăvârşi.

Reforma lui Isus este „lipsită de intermitenţe şi are o desfăşurare continuă”, de la stadiul de sămânţă la cel de fruct, a explicat Papa spunând că „intrarea în viaţa creştină” prezintă exigenţe superioare în comparaţie cu exigenţele altora, neavând însă şi avantaje superioare.

Isus a menţionat câteva din aceste exigenţe ce se referă mai ales la „tema raportului negativ cu fraţii”. Cel care blestemă, afirmă Isus, „merită infernul”. Dacă în propria inimă există „ceva negativ” faţă de fratele nostru, înseamnă că „ceva nu funcţionează şi trebuie schimbat”, a explicat Pontiful.

Episcopul Romei a adăugat că mânia este o jignire împotriva fratelui nostru, ceva ce merge pe linia morţii, ce „îl ucide” şi a dat ca exemplu tradiţia latină în care există un fel de „nemaipomenită creativitate” în inventarea de epitete.
Dar, a atras atenţia, „când un epitet este prietenesc mai treacă meargă, dar problema este când epitetul este susţinut de un mecanism al jignirii, de intenţia de a-l „denigra pe celălalt”.

“Y no hace falta ir al psicologo...”
„Şi nu este necesar să se meargă la psiholog pentru a afla că atunci când cineva denigrează pe altcineva o face pentru că el însuşi nu este în măsură să crească şi simte nevoia ca celălalt să fie diminuat, pentru ca el să se poată simţi cineva”, a explicat papa Francisc atrăgând atenţia asupra faptului că acest mecanism „este urât”, evidenţiind că Isus „spune cu toată simplitatea”: „Nu vorbiţi de rău unul despre celălalt. Nu vă denigraţi, nu vă descalificați!”, căci „în fond mergem cu toţii pe aceiaşi cale care ne va conduce la final”.
De aceea, „dacă nu se merge pe o cale fraternă, vom sfârşi cu toţii rău: insultându-ne reciproc”. Papa a observat că „dacă cineva nu este capabil să-şi înfrâneze limba, se pierde”, această agresivitate fiind de fapt agresivitatea naturală a lui Cain împotriva lui Abel şi care se repetă în cursul istoriei”. Şi asta nu pentru că am fi răi, ci pentru că „suntem slabi şi păcătoşi”. Iată de ce este mult mai simplu să rezolvăm o situaţie printr-o jignire, printr-o calomnie şi defăimare, decât să o rezolvăm frumos”.

“Yo quisiera pedir al Señor que...”

„Aş vrea să-i cer Domnului să ne dea tuturor harul de a fi mult mai atenţi cu limbajul, mai ales la ceea ce spunem despre alţii”, a spus Papa, explicând că aceasta ar fi „o mică pocăinţă care ar da însă roade bune”.
„Câteodată” – a constatat – „unul rămâne ca înfometat” când a evitat să vorbească de rău pe cineva şi se gândeşte: „Ce păcat că nu mi-am gustat fructul unui comentariu delicios împotriva celuilalt”, dar pe termen lung, rezistenţa la acest tip de foame dă roade şi ne face bine.

Iată de ce trebuie să-i cerem Domnului acest har: de a adecva viaţa noastră la această „nouă Lege, care este legea blândeţii, legea iubirii, legea păcii şi cel puţin să ne amputăm puţin limba, să eliminăm puţin din comentariile la adresa celorlalţi, sau din expresiile care ne conduc la jigniri şi la înfuriere din nimic.

Fie ca Domnul să ne dea tuturor acest har. Aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru fericita coincidenţă oferită de prezenţa la Roma pentru sinod a arhiepiscopului major al ucrainenilor, Sviatoslav Shevchuk, care a fost episcop la Buenos Aires.
Astfel,a spus Papa, a putut participa împreună cu noi la manifestarea dorului nostru de Argentina.

R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.