Inima Preasfântă a lui Isus, izvorul mântuirii: Papa, la rugăciunea Angelus
RV 09 iun 2013. Inima lui Isus nu este un simbol imaginar oarecare,
pentru că iubirea lui Cristos este viaţa care învie din morţi: a spus Papa Francisc
la rugăciunea «Angelus», duminică, în Piaţa Sf. Petru, cu participarea a peste 80
de mii de pelerini din lumea întreagă. Papa a vorbit despre devoţiunea la Inima Preasfântă
a lui Isus, a amintit că duminică la Cracovia au fost beatificate două călugăriţe
poloneze şi a încurajat locuitorii din regiunea italiană Emilia-Romagna în efortul
de reconstrucţie după seria de cutremure de anul trecut.
Inima Preasfântă
a lui Isus este „cea mai înaltă expresie umană a iubirii dumnezeieşti”, a spus Sfântul
Părinte în cuvântul său, amintind că toată luna iunie este dedicată prin tradiţie
acestei devoţiuni, celebrată solemn la nivel universal vinerea trecută. Pietatea populară,
a continuat Papa, a pus în valoare multe simboluri iar Inima lui Isus este simbolul
prin excelenţă al milostivirii lui Dumnezeu. ● „Dar nu este vorba de un simbol
imaginar, este un simbol real care reprezintă centrul, izvorul din care provine
mântuirea întregii omeniri”.
Mai multe pagini din sfintele Evanghelii
subliniază faptul că „din inima lui Isus izvorăsc pentru toţi oamenii iertarea şi
viaţa”. „Dar milostivirea lui Isus nu este un sentiment, dimpotrivă, este o forţă
care dă viaţă, care învie omul”.
Papa s-a oprit apoi la pagina din Evanghelia
după Sf. Luca (7,11-17), proclamată în această duminică în ritul roman, în care Isus
îl învie pe fiul unic al unei văduve din Naim. Isus, a observat Papa, ajunge în acest
sat din Galileea împreună cu discipolii săi în momentul în care se desfăşurau funeraliile.
Lui Isus „i s-a făcut milă de ea” (v. 13) şi l-a readus la viaţă pe fiul văduvei.
● „Această «compasiune» este iubirea lui Dumnezeu faţă de om, este milostivirea,
atitudinea lui Dumnezeu în contact cu condiţia mizerabilă a omului,
cu sărăcia noastră, cu suferinţa noastră, cu angoasa noastră”.
Termenul
biblic „compasiune”, a reluat Papa, ne aduce aminte de atitudinea maternă. O mamă
are o reacţie unică atunci când îşi vede copiii în suferinţă. Sfânta Scriptură recurge
la această realitate maternă când vorbeşte de iubirea lui Dumnezeu. „Şi care este
rodul acestei iubiri? Este viaţa!”. „Milostivirea lui Dumnezeu dă viaţă omului”. „Domnul
ne priveşte întotdeauna cu milostivire, ne aşteaptă cu milostivire. Să nu ne fie teamă
să ne apropiem de El! Are o inimă milostivă! Dacă îi arătăm rănile noastre interioare,
păcatele noastre, El ne iartă întotdeauna. Este pură milostivire!”.
În fine,
invocaţia pe care Sfântul Părinte a depus-o în mod ideal în mâinile Maicii Domnului:
„Inima ei neprihănită, inimă de mamă, a împărtăşit în gradul cel mai înalt «compasiunea»
lui Dumnezeu, mai ales în ceasul pătimirii şi al morţii lui Isus. Maria să ne ajute
să fim blânzi, smeriţi şi milostivi cu fraţii noştri!”.
După recitarea antifonului
marian „Angelus Domini”, Papa a adus un omagiu celor două călugăriţe poloneze, Sofia
şi Margareta Lucia, beatificate duminică la Cracovia.
La saluturile finale,
Sfântul Părinte a menţionat mişcarea Iubirea Familială din Roma şi a încurajat credincioşii
din provincia italiană Modena în opera de reconstrucţie, după seria de cutremure din
luna mai 2012. De asemenea, Papa a mulţumit pentru prezenţă pelerinilor care au venit
de la Bombay, în India, şi celor din oraşul italian Ortona, unde se venerează relicvele
Sfântului Apostol Toma, în pelerinaj la Roma, în Anul Credinţei, mergând pe calea
intitulată „De la Toma la Petru”.
Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică invocată
de Sfântul Părinte Papa Francisc la încheierea rugăciunii „Angelus”, duminică, în
Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toţi cei care o primesc
în spirit de credinţă.
Aici, serviciul audio şi binecuvântarea apostolică: