2013-06-09 13:31:10

Cele Zece Porunci, zece căi ale iubirii desăvârşite de Cristos: mesaj video al Papei


RV 09 iun 2013. Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu nu sunt „restricţii puse libertăţii” ci un „da spus Iubirii”, pentru a veni „în apărarea omului şi a-l conduce la adevărata libertate”: este, pe scurt, videomesajul Papei Francisc, cu o durată de circa 8 minute, transmis sâmbătă seară în Piaţa Domului din Milano, în cadrul manifestării „Zece pieţe pentru Cele Zece Porunci”, iniţiativă de evanghelizare organizată de mişcarea bisericească Reînnoirea în Duhul Sfânt alături de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi Conferinţa Episcopală Italiană.

Ajunsă la Milano la a patra etapă, manifestarea a avut ca temă, într-o metropolă considerată capitala economică a Italiei, cea de-a treia din Poruncile lui Dumnezeu: „Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului”. Iniţiativa, care aduce în prim plan şi importanţa de a permite familiilor să trăiască duminica împreună, şi-a propus să fie un moment de dialog între diversele realităţi ale vieţii urbane puternic industrializate.

Au fost prezenţi, printre alţii, arhiepiscopul de Milano, card. Angelo Scola – proaspăt laureat al doctoratului „honoris causa” din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – primarul oraşului, Giuliano Pisapia, directorul cotidianului „Il Corriere della Sera”, Ferruccio De Bortoli şi, bineînţeles, preşedintele mişcării «Reînnoirea în Duhul Sfânt», Salvatore Martinez.

Participanţii au primit şi mesajul video al arhiepiscopului Rino Fisichella, preşedintele departamentului vatican pentru noua evanghelizare.

În videomesajul său, Sfântul Părinte a remarcat că termenul „poruncă” nu mai este la modă, dimpotrivă, „omului de astăzi îi sugerează ceva negativ, voinţa cuiva care impune limite”. În realitate, în timp ce istoria recentă a fost marcată de tiranii şi de moduri de gândire care au ajuns la asuprire urmărind numai puterea şi profitul, „Cele Zece Porunci vin de la Dumnezeu, cel care ne-a creat din iubire”:
● „Să-i dăm încredere lui Dumnezeu! Cele Zece Porunci ne arată o cale de parcurs şi constituie într-un anumit fel «codul etic» prin care se edifică societăţi juste, pe măsura omului”.

Respingerea lui Dumnezeu şi înlocuirea lui cu numeroşi idoli, a continuat Papa în mesajul video, a creat, în schimb, nenumărate forme de sărăcie morală şi materială.

Papa a îndemnat participanţii să se lase călăuziţi de aceste „Zece Cuvinte”, care arată, în realitate, „o cale de libertate”. Aceasta îşi găseşte împlinirea în legea Duhului Sfânt, scrisă nu pe tablele de piatră ci în inima omului.

Poruncile lui Dumnezeu au fost date poporului lui Israel pe Muntele Sinai, aşadar, a subliniat Sfântul Părinte, după eliberarea din Egipt, ca „parcurs pentru a rămâne liberi”, „un parcurs întipărit în inima omului, ca o lege morală universală”.
● „Nu trebuie să vedem Cele Zece Porunci ca limitări ale libertăţii, nu, nu sunt aşa ceva, dar trebuie să le vedem ca indicaţii pentru libertate. Nu sunt limitări, ci indicaţii pentru libertate! Acestea ne învaţă să evităm sclaviile la care ne reduc numeroşii idoli pe care noi înşine îi construim, am văzut aceasta de atâtea ori în istorie şi o vedem şi astăzi!”.

Cele Zece Porunci, a reluat Papa Francisc în videomesaj, ne învaţă „să respectăm persoanele biruind pofta de putere, stăpânire şi de bani, să fim cinstiţi şi sinceri în raporturile noastre, să păzim întreaga creaţie şi să alimentăm planeta noastră cu idealuri înalte, nobile, spirituale”.

În fond, Cele Zece Porunci reprezintă „legea iubirii”. În timp ce Moise s-a urcat pe munte ca să primească de la Dumnezeu această Lege, Isus – a subliniat Papa – străbate parcursul invers, şi anume „coboară în umanitatea noastră pentru a ne indica sensul profund al Celor Zece Cuvinte: iubeşte-l pe Domnul din toată inima, din tot sufletul, din toate puterile tale şi pe aproapele, ca pe tine însuţi”.

Porunca Iubirii aşadar, poartă în sine toate poruncile. În inima acestora se află, întocmai, Iubirea „care vine de la Dumnezeu şi care dă sens vieţii”, „care ne face să trăim nu ca sclavi ci ca adevăraţi fii”, „care însufleţeşte toate raporturile: cu Dumnezeu, cu noi înşine – deseori uităm aceasta – şi cu ceilalţi”. Adevărata libertate – adaugă – nu înseamnă a urma egoismul nostru, patimile noastre oarbe, ci libertatea iubirii, libertatea de a alege binele în orice situaţie”.
● „Cele Zece Porunci nu sunt un imn adus lui nu, sunt pe da. Un da lui Dumnezeu, un da Iubirii, şi cum eu spun da Iubirii, spun nu în faţa ne-iubirii, dar acel nu este o consecinţă a acelui da care vine de la Dumnezeu şi ne face să iubim. Să redescoperim şi să trăim Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu! Să spunem da acestor «Zece căi de iubire» duse la desăvârşire de Cristos, pentru a apăra omul şi a-l conduce la adevărata libertate!”.

***
Proiectul „Zece pieţe pentru Cele Zece Porunci” oferă o relectură a celor Zece Porunci şi a fost inaugurat în luna septembrie 2012, în ajunul Sinodului pentru Noua Evanghelizare şi Anul Credinţei, adunând zeci de mii de persoane în pieţele din Roma, Napoli şi Verona. Sâmbătă seară, 8 iunie, iniţiativa a făcut o etapă la Milano, pentru a Porunca a III-a. Cu această ocazie Papa Francisc a înregistrat un mesaj video care a fost proiectat în timpul manifestării – la ora 21.40 – urmând a fi retransmis la următoarele etape ale iniţiativei, programate, din iunie până în octombrie, în pieţele din Bari, Genova, Cagliari, Florenţa, Palermo, Bologna şi Torino.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv - D. Donnini / A. D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.