Să ne lăsăm iubiţi de Dumnezeu cu duioşie: papa Francisc la Sfânta Liturghie din sărbătoarea
Preasfânta Inimă a lui Isus
(RV – 7 iunie 2013) Este dificil să ne lăsăm iubiţi de Domnul cu duioşie, dar este
ceea ce trebuie să-i cerem lui Dumnezeu, a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie
de vineri dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta, în sărbătoarea Preasfânta Inimă
a lui Isus.
La celebrarea euharistică au participat membri ai personalului
Arhivelor Secrete ale Vaticanului, concelebrând mons. Jean-Louis Bruguès, arhivar
al Sfintei Romane Biserici, şi prefectul aceleiaşi instituţii, mons. Sergio Pagano.
Colega
noastră Benedetta Capelli ne oferă mai multe detalii:
Isus ne-a iubit mult, dar nu cu vorbele ci cu faptele şi cu propria-i
viaţă: astfel a repetat de mai multe ori papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii
din sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus, pe care a definit-o „sărbătoare a iubirii”,
a unei inimi „care a iubit mult”. O iubire care – aşa cum a spus în repetate rânduri
Sfântul Ignaţiu de Loyola, „s-a manifestat mai mult prin opere decât prin cuvinte”
şi care a ştiut „mai mult să dea decât să primească”.
„Aceste două criterii
sunt precum pilaştrii unei adevărate iubiri”, a spus Pontiful, iar Bunul Păstor reprezintă
întru totul iubirea lui Dumnezeu. El cunoaşte fiecare oiţă în parte pentru că, a explicat
Papa, „iubirea sa nu este abstractă sau generală, ci este o iubire faţă de fiecare
în parte”
• „Un Dumnezeu care se face aproapele nostru din iubire, care
păşeşte alături de popor iar acest mers împreună cu noi ajunge la un punct de neimaginat.
Este de neimaginat ca Domnul însuşi să devină unul dintre noi, să rămână cu noi, să
rămână în Biserica sa şi în Euharistie, în Cuvântul său, în cei săraci, să rămână
cu noi şi să ne fie alături pe calea vieţii. Aceasta este apropierea autentică, cea
a unui păstor care rămâne alături de turma sa şi care-şi cunoaşte oiţele una câte
una”.
Continuând să explice un pasaj din cartea profetului Ezechiel, Papa
pune în lumină un alt aspect al iubirii lui Dumnezeu: grija faţă de oiţa pierdută,
şi faţă de oiţa rănită şi bolnavă:
• „Duioşie! Domnul ne iubeşte
cu duioşie, el cunoaşte ştiinţa aducerii de mângâiere, are ştiinţa gingăşiei lui Dumnezeu.
Nu ne iubeşte cu vorba, ci se apropie de noi cu iubire şi tandreţe. Dumnezeu manifestă
faţă de noi apropiere şi duioşie. Prin aceste două atitudini Dumnezeu ne este alături,
dăruindu-ne întreaga sa iubire chiar şi în privinţa aspectelor celor mai mărunte.
Dumnezeu ne este alături cu duioşie, aceasta fiind o iubire intensă, căci apropierea
şi tandreţea lui Dumnezeu ne fac să simţim intensitatea iubirii sale”.
„Dar
iubiţi la rândul vostru după cum eu v-am iubit pe voi?, aceasta este întrebarea pe
care o pune papa Francisc, subliniind cum „iubirea trebuie să însemne a sta alături
de semeni”, trebuie „să fie precum iubirea bunului samaritean” şi trebuie mai ales
să stea sub semnul „apropierii şi duioşiei”. Dar cum să se restituie toată această
iubire Domnului? Iată un alt punct asupra căruia s-a oprit Pontiful, explicând că
este necesar „să-i fim aproape, să fim tandri cu El, dar a atras atenţia că acestea
nu sunt suficiente, ci trebuie mai ales „să ne lăsăm iubiţi de Dumnezeu”:
•
„Acest lucru poate părea o erezie, dar este adevărul cel mai mare! Mai dificil decât
să-l iubim pe Dumnezeu este să ne lăsăm iubiţi de El! Modul de a restitui atâta iubire
este de a ne lăsa iubiţi, de a lăsa ca El să se apropie de noi, de a ne veni aproape
şi de a-l simţi aproape. A lăsa ca El să ne transmită duioşia şi mângâierea sa.
Dar acesta este lucrul cel mai dificil: să ne lăsăm iubiţi de El. Şi poarte că ar
trebui să cerem tocmai acest lucru la Sfânta Liturghie de azi, spunând: Doamne, eu
vreau să te iubesc dar învaţă-mă dificila ştiinţă, dificila obişnuinţă de a mă lăsa
iubit de Tine, de a te simţi aproape, de a-ţi simţi duioşia! Fie ca Domnul să ne dăruiască
acest har!”