2013-06-03 15:45:53

Întâlnirea în Vatican dintre papa Francisc şi preşedintele republicii Capul Verde


(RV – 3 iunie 2013) Papa Francisc l-a primit luni în Palatul Apostolic din Vatican pe preşedintele republicii Capul Verde, Jorge Carlos de Almeida Fonseca, care s-a întâlnit succesiv cu cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone, şi cu mons. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele.

În cadrul colocviilor cordiale au fost amintite bunele relaţii existente dintre Sfântul Scaun şi republica Capul Verde, vorbindu-se în special despre acordul dintre această republică şi Sediul Apostolic privind statutul juridic al Bisericii în această ţară, acord ce va fi semnat în curând în capitala Praia.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.