2013-06-02 18:50:38

Sfintele Taine ale trupului şi sângelui lui Isus cinstite în lumea întreagă, împreună cu papa Francisc


(RV – 2 iunie 2013) În contextul Anului Credinţei şi în duminica în care în Italia şi în alte ţări se celebrează solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului, papa Francisc a animat în bazilica Sfântul Petru, începând cu ora 17 (ora locală) o Adoraţie Euharistică specială care s-a extins în mod concret în întreaga lume, fiind celebrată simultan (indiferent de fusul orar) în catedralele şi bisericile din toate diecezele întregii lumi, inclusiv în România.
Adoraţia în faţa Preasfântului Sacrament din bazilica vaticană, împreună cu papa Francisc, a fost însoţită de momente de tăcere, alternate cu imnuri specifice acestui moment special şi invocaţii compuse de papa Pius al XII-lea, Fericitul Ioan al XXIII-lea, papa Paul al VI-lea, Papa Ioan Ioan Paul I, Fericitul Ioan Paul al II-lea, papa Benedict al XVI-lea
La această iniţiativă de rugăciune din bazilica vaticană, propusă de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, a participat şi un grup de seminarişti de la Colegiul Pio Romeno din Roma, împreună cu alţi colegi greco-catolici şi romano-catolici care studiază la Roma.
Timp de o oră, credincioşii din întreaga lume şi-au unit sufletele în rugăciune şi în adoraţia Preasfântului Sacrament. Şi la Bucureşti, mii de credincioşi romano-catolici, printre care mulţi tineri şi copii, toţi preoţii din parohiile capitalei, călugări şi călugăriţe, au participat duminică la tradiționala procesiune cu Preasfântul Sacrament pe străzile din centrul capitalei, procesiune prilejuită de sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului şi organizată de Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti.
La sfârşitul procesiunii, PS Ioan Robu – arhiepiscop mitropolit de Bucureşti – a prezidat Sfânta Liturghie solemnă în Catedrala Sfântul Iosif, la ora 18 având loc – în comuniune cu papa Francisc şi cu întreaga Biserică universală – Adoraţia Euharistică.
Rugăciune cu Sfântul Părinte:

"Doamne Isus Cristoase,
tu ne-ai lăsat în sacramentul minunat
al sfintei Euharistii
amintirea pătimirii tale;
ajută-ne, te rugăm, să cinstim cu credinţă vie
şi cu o mare iubire sfintele taine
ale trupului şi sângelui tău,
ca să avem parte necontenit
de roadele răscumpărării tale.
Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor".

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.