Necesară urmarea logicii lui Dumnezeu, cea a slujirii, a iubirii, a credinţei: papa
Francisc la „Angelus”
(RV – 2 iunie 2010) La rugăciunea „Angelus”, papa Francisc a
amintit că s-a celebrat joi solemnitatea „Trupul şi Sângele Domnului”, sărbătoare
care în Italia şi în alte ţări se ţine duminică, 2 iunie.
În contextul
acestei celebrări, Pontiful a dorit să se oprească asupra Evangheliei zilei, care
propune minunea înmulţirii pâinilor (Lc 9, 11-17), insistând asupra unui aspect care,
după cum a spus, îl impresionează şi îl face să reflecteze întotdeauna. Textul
evanghelic ne conduce pe malul lacului din Galilea.
• „Seara se
apropie iar discipolii se preocupă pentru mulţimea de oameni care stă de ore bune
alături de Isus. Sunt mii de oameni, cărora le este foame. Ce-i de făcut? Şi discipolii
îşi pun problema şi i se adresează lui Isus, sugerându-i să le spună oamenilor să
plece, încât să poată găsi ceva de mâncare prin satele din apropiere. În schimb, Isus
le spune: „Daţi-le voi înşivă de mâncare”, un răspuns care-i tulbură şi-i face să
răspundă: „Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti”, adică ceea ce „abia ne ajunge
nouă”.
„Isus”, a explicat Papa, „ştie bine ce să facă, dar vrea să-i implice
pe discipoli, vrea să-i educe”. Dar care este comportamentul discipolilor?
•
„Comportamentul discipolilor este unul uman, ce caută soluţia cea mai realistică,
care să nu creeze prea multe probleme: 'Spune-le oamenilor să plece”, zic ei,
'încât fiecare să se descurce cum poate; de altfel ai făcut deja foarte mult pentru
ei: ai predicat, ai vindecat bolnavii. 'Spune mulţimii să plece'”.
Însă, explică
Papa, „comportamentul lui Isus este complet diferit, şi este dictat de uniunea
sa cu Tatăl şi de compasiunea faţă de oameni, acel sentiment de îndurare pe care-l
are faţă de noi toţi. Isus simte problemele noastre, simte slăbiciunile şi nevoile
noastre. În faţa acelor cinci pâini, Isus se gândeşte: iată Providenţa!
•
„Din acest puţin, Dumnezeu poate procura necesarul pentru toţi. Isus are
totală încredere în Tatăl ceresc, ştie că la Tatăl totul este posibil. De aceea
le spune discipolilor să le ceară oamenilor să se aşeze în grupuri de câte cincizeci,
şi nu întâmplător, aceasta însemnând că acei oameni nu mai sunt o mulţime ci devin
comunităţi, hrănite de pâinea lui Dumnezeu”.
Continuând istorisirea acestui
episod evanghelic, Sfântul Părinte a subliniat gestul lui Isus care, luând pâinile
şi peştii, îşi ridică ochii către cer, recitând o binecuvântare, făcând astfel o clară
referire la Euharistie; apoi frânge pâinile şi peştii, după care începe distribuirea,
iar pâinile şi peştii nu se termină.
• „Iată miracolul: mai mult decât
o înmulţire este o împărţire cu alţii, însufleţită de credinţă şi de rugăciune”,
a reliefat Episcopul Romei, amintind că nu doar au mâncat cu toţii pe săturate, dar
că a mai şi rămas, acesta fiind „semnul lui Isus, pâinea dată de Dumnezeu umanităţii”.
Însă, a atras atenţia Sfântul Părinte, discipolii – martori ai înmulţirii
pâinilor şi peştilor – nu au înţeles bine mesajul ci…
• „… au fost
cuprinşi, asemenea mulţimii, de entuziasmul succesului, urmând încă o dată logica
umană în loc să o urmeze logica lui Dumnezeu, cea a slujirii, a iubirii, a credinţei. Sărbătoarea
Trupul şi Sângele Domnului ne cere să ne convertim la credinţa în Providenţa divină
şi să învăţăm să împărţim cu ceilalţi puţinul pe care-l reprezentăm şi pe care-l posedăm
şi să nu ne închidem niciodată în noi înşine”.
La final, Pontiful a îndemnat
la rugăciune, spunând: „Să-i cerem Maicii Domnului să ne ajute în această convertire
pentru a-l urma cu adevărat şi tot mai mult pe acel Isus pe care-l adorăm
în Preasfânta Euharistie”.