2013-05-30 17:27:35

Discriminarea creştinilor, ameninţare pentru întreaga societate


(RV, 29 mai 2013) Secretarul Consiliului Pontifical „Dreptate şi Pace, episcopul Mario Toso, vorbind în cadrul conferinţei despre toleranţă şi nediscriminare, promovată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a spus că discriminare creştinilor „trebuie să fie considerată o ameninţare gravă pentru întreaga societate” şi trebuie combătută prin aceleaşi mijloace cu care se luptă împotriva antisemitismului şi a islamofobiei.

La întâlnirea desfăşurată zilele trecute la Tirana, în Albania, mons. Toso a spus că la 17 secole de la Edictul de la Milano, dat de împăratul Constantin şi prin care se renunţa la persecuţiile sistematice împotriva creştinilor, „episoadele de intoleranţă şi discriminare ale creştinilor nu s-au redus, din contră, au crescut” numeric, ca şi cum istoria ne-a învăţat puţine lucruri sau aproape nimic.

Vorbind despre comunităţile creştine din lume şi despre drepturile omului, preşedintele Consiliului Pontifical „Dreptate şi Pace” a spus că „de multe ori creştinilor le este amintit în dezbaterile publice (şi din ce în ce mai des şi în tribunale), că pot crede orice în casele şi în mintea lor, pot aduce cult cum doresc ei în biserici, dar pur şi simplu nu pot acţiona în public conform acestor credinţe”.

Mons. Toso a mai spus că este vorba de o „distorsiune deliberată şi de o limitare a adevăratei semnificaţii a libertăţii religioase” care are consecinţe în cel puţin două domenii: intoleranţa la discursul creştin care conduce la creşterea numărului de ameninţări şi arestări ale creştinilor care şi-au exprimat opinia; cel de-al doilea, în domeniul conştiinţei creştine, în special la locul de muncă, fapt ce a condus la concedierea a numeroşi creştini care doresc să acţioneze în conformitate cu propria religie.

De aceea, continuă episcopul, creştinii din ţările OSCE „sunt constrânşi să aleagă între două scenarii improbabile: să-şi abandoneze propria credinţă şi să acţioneze împotriva propriei conştiinţe, sau să reziste şi să înfrunte pierderea mijloacelor de trai”.

Ţinând cont de actele de vandalism sau batjocură care au avut loc în lăcaşurile de cult, Sfântul Scaun cere OSCE să considere discriminarea creştinilor, chiar şi acolo unde constituie majoritatea, „o gravă ameninţare la adresa întregii societăţi” şi să „fie combătută aşa cum, pe bună dreptate, sunt combătute antisemitismul şi islamo-fobia”.

„A nega unui argument moral, bazat pe religie, dreptul de a fi prezent în spaţiul public, este un act de intoleranţă şi este nedemocratic”, a spus mons. Toso care a subliniat că atunci când ar putea să aibă loc o ciocnire între drepturi, libertatea religioasă nu trebuie considerată inferioară.

În privinţa toleranţei, prelatul a remarcat că problematica libertăţii religioase nu poate şi nu trebuie să fie „încorporată”. „Dacă toleranţa ar fi valoarea umană şi civilă supremă, atunci orice convingere bazată în mod autentic pe adevăr, care exclude altă convingere, ar fi echivalentă cu intoleranţa. Dacă toate convingerile ar avea aceeaşi valoare riscăm să aprobăm chiar şi aberaţiile”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

(RV – De Carolis - H.A.C.)







All the contents on this site are copyrighted ©.