Creştere alarmantă a consumului de canabis în rândul adolescenţilor europeni
(RV, 29 mai 2013) Conform datelor Observatorului european al drogurilor
şi al toxico-dependenţei, 85 de milioane de europeni au consumat
droguri în 2011, iar 3 milioane dintre locuitorii Bătrânului continent consumă canabis
zilnic, mulţi dintre ei fiind adolescenţi între 15 şi 19 ani.
Conform
raportului prezentat în 28 mai la Roma şi în alte capitale europene, se observă o
scădere a utilizării de heroină, cocaina rămâne pe locul al doilea în topul preferinţelor
consumatorilor de droguri, iar primul loc este ocupat de canabis.
Intervievat
de Radio Vatican, Giovanni Serpelloni, şeful departamentului de Politici antidrog
din cadrul guvernului italian a spus că în ultimii 3-4 ani se înregistrează o scădere
a consumului de droguri în Europa, atât din cauza crizei economice, a scăderii numărului
de „consumatori ocazionali”, cât şi a intensificării acţiunilor de prevenţie întreprinse
de autorităţi.
În Europa a scăzut numărul de morţi cauzate de supradoze, în
special cele provocate de heroină, dar a crescut consumul de canabis în rândul adolescenţilor
între 15 şi 19 ani.
Giovanni Serpelloni a atras atenţia că din ce în ce mai
des lumea nu mai conştientizează riscul pe care îl presupune consumul de canabis pentru
că inclusiv mass-media transmite o percepţie falsă asupra acestui drog pe care îl
tratează cu superficialitate sau chiar îl consideră folositor pentru sănătate, lucru
total fals.
Datele furnizate arată necesitatea de a introduce măsuri de conştientizare
şi prevenire a consumului de droguri, în special în rândul adolescenţilor.