2013-05-24 17:31:47

În audienţă la Papa, primul ministru al Bulgariei şi arhiepiscopul de Rio de Janeiro


RV 24 mai 2013. Papa Francisc a primit vineri în audienţă o delegaţie a Bulgariei, care soseşte la Roma în fiecare an cu ocazia sărbătorii co-patronilor Europei, Sfinţii Ciril şi Metodiu, amintiţi în calendarul iulian la 24 mai. În acest an, delegaţia de la Sofia a fost condusă de premierul Marin Raykov, căruia îi revine şi misiunea de a prelua guvernul bulgar după alegerile anticipate de la 12 mai anul curent.

Tot vineri, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe arhiepiscopul de Rio de Janeiro, mons. Orani João Tempesta. Cu două luni înainte de Ziua Mondială a Tineretului din metropola braziliană, a spus la Radio Vatican mons. Tempesta, vizita a oferit ocazia de a-i prezenta Sfântului Părinte stadiul organizării acestui eveniment mondial, programat de la 23 la 28 iulie. Deşi sunt multe lucruri de făcut pentru o bună primire a sutelor de mii de tineri de pe întreaga planetă, a subliniat arhiepiscopul de Rio de Janeiro, întreaga atmosferă este dominată de bucuria întâlnirii cu ceilalţi şi de frumuseţea credinţei în Cristos.

(rv – A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.