Fără sarea lui Isus creştinii devin piese de muzeu: Papa, la Sf. Liturghie joi dimineaţă

RV 23 mai 2013. Creştinii să răspândească sarea credinţei, a speranţei şi a carităţii: este îndemnul Papei Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată joi dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Papa a subliniat că originalitatea creştină nu înseamnă uniformitate şi a avertizat cu privire la riscul de a deveni creştini fără nici un gust, piese de muzeu. La Sf. Liturghie, concelebrată de cardinalii Angelo Sodano şi Leonardo Sandri, alături de arhiepiscopul de La Paz, mons. Edmundo Abastoflor Montero, au luat parte mai mulţi preoţi şi colaboratori laici de la Congregaţia pentru Bisericile Orientale.

Ce este sarea în viaţa unui creştin, ce calităţi are sarea dăruită de Isus? În predica sa Papa Francisc s-a oprit la gustul pe care creştinii sunt chemaţi să-l dea propriei vieţi şi vieţii celorlalţi. Sarea pe care ne-o dă Domnul, a remarcat Papa, este sarea credinţei, a speranţei şi a carităţii. Dar, a avertizat, trebuie să fim atenţi ca această sare, care ne este dată de certitudinea că Isus a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră, „să nu devină insipidă, să nu-şi piardă calităţile”. Această sare nu ne este dată pentru a fi păstrată, căci dacă sarea se păstrează într-o sticluţă, nu face nimic, nu este de folos:
● „Sarea are sens când se pune pentru a da gust lucrurilor. Şi cred că sarea păstrată într-o sticluţă, la umezeală, îşi pierde forţa şi nu este de folos. Noi am primit sarea ca să o dăm mai departe, să dăm gust, să o dăruim. În caz contrar, devine insipidă şi nu foloseşte. Trebuie să-i cerem Domnului să nu devenim creştini cu sare insipidă, cu sarea închisă în sticluţă. Dar sarea mai deţine o trăsătură: când sarea este folosită bine, nu se simte gustul sării, nu se simte. Se simte gustul fiecărui aliment: sarea ajută ca gustul alimentului respectiv să fie mai bun, să se păstreze mai bine dar să fie mai gustos. Aceasta este originalitatea creştină!”.

Transferând comparaţia alimentară pe planul credinţei Papa a spus că atunci când noi vestim credinţa cu această sare, cei care primesc vestirea, o primesc după propriile trăsături, la fel ca sarea şi alimentele. În acest fel, fiecare, cu propriile trăsături, primeşte sarea şi devine mai bun.
● „Originalitatea creştină nu înseamnă uniformitate! Îl ia pe fiecare aşa cum este, cu personalitatea, cultura, trăsăturile sale şi le respectă pentru că acestea reprezintă o valoare importantă. Dar îi dă ceva mai mult: îi dă gust. Originalitatea creştină are frumuseţea sa. Când vrem să facem uniformitate – toţi să fie săraţi în acelaşi fel – lucrurile vor fi ca atunci când se pune prea multă sare şi se simte numai gustul sării, nu şi gustul alimentului care a fost sărat. Originalitatea creştină constă tocmai în acest lucru: fiecare este aşa cum este, cu darurile pe care Domnul i le-a oferit!”.

Aceasta, a continuat Papa, este sarea pe care trebuie să o dăruim, ieşind cu mesajul pe care l-am primit, cu această bogăţie de sare pe care noi o avem ca să o dăruim şi celorlalţi. Pe de altă parte, există două ieşiri care fac ca această sare să nu se strice. Mai întâi: să folosim sarea în slujirea mesei, în slujirea celorlalţi, în slujirea persoanelor. Apoi, transcendenţa faţă de autorul sării, faţă de Creator: sarea nu se păstrează folosind-o numai în predicare, dar are nevoie şi de cealaltă transcendenţă, de rugăciune şi adoraţie:
● „În acest fel sarea se păstrează, nu-şi pierde gustul. Prin adoraţia Domnului eu merg dincolo de mine însumi către Domnul şi prin vestirea Evangheliei eu ies din mine pentru a transmite un mesaj. Dar dacă noi nu facem aceste două lucruri, aceste două transcendenţe pentru a dărui sarea, aceasta va rămâne în sticluţă şi noi vom deveni creştini de muzeu. Putem chiar să le arătăm celorlalţi sarea: «Iată, aceasta este sarea mea! Uite cât este de frumoasă: aici e sarea primită la Botez, aici, sarea primită la Mir, dincoace, sarea primită la cateheză…» Dar – a încheiat Papa – aceasta ne arată că suntem creştini de muzeu, că sarea noastră este fără nici un gust, o sare care nu mai face nimic!”.

(rv – A.D.)